Tragedie: jucătoarea de tenis de masă Valeria Borza a murit în Franţa, exact înainte de reveni acasă de Sărbători

Tragedie: jucătoarea de tenis de masă Valeria Borza a murit în Franţa, exact înainte de reveni acasă de Sărbători

Valeria Borza

Lumea sportului românesc e în doliu după ce Federaţia de Tenis de masă a anunţat că sportiva de 29 de ani a murit cu câteva ore înainte de a se urca în avionul care ar fi trebuit să o aducă în ţară.

   
UPDATE Cel care a alertat salvarea este preşedintele clubului francez unde activa Valeria, Cristian Briffeuil. După ce s-a constatat cauza decesului Valeriei Borza, Briffeuil a luat legătura cu reprezentanţii ultimilor oponenţi ai sportivei noastre: Metz (Franţa) şi Zeus (Italia). 
 
Meningita bacteriană este o infecţie gravă a fluidului din măduva spinării şi a celui care înconjoară creierul. Se poate răspândi prin contactul unei persoane sănătoase cu scurgerile de la nivelul nasului sau gât ale unei persoane bolnave. 
 
UPDATE Iată ce spune antrenorul Viorel Filimon, cel care a pregătit-o şi pe Valeria şi e selecţionerul reprezentativei feminine. "Valeria s-a născut la Caransebeş, iar de la vârsta de 13 ani a mers la Centrul Olimpic de la Bistriţa. A stat acolo până a terminat junioratul. E medaliată la Europenele de cadeţi în proba pe echipe şi avea foarte multe calităţi. După ce a terminat junioratul, Vali a mers mai întâi în Spania, iar apoi în Franţa, unde se stabilise. Sunt foarte trist", a spus Viorel Filimon.
 
Ultima postare pe Facebook a Valeriei datează din 12 decembrie, iar sportiva ne prezenta geanta de echipament: "Aşa arată un sac sportiv de nivel înalt". 
 
 
Într-o postare din 19 octombrie, ea este împreună cu colega ei româncă de la clubul francez, Bernadette Szocs. 

 
Accidentarea cumplită suferită de fotbalistul Dan Roman n-a fost singurul eveniment tragic al zilei de joi. Potrivit prosport.ro, Valeria Borza, jucătoare legitimată la echipa franceză Lys-lez-Lannoy, s-a stins, joi seară, la doar 29 de ani. Sportiva din Caransebeş se îndrepta spre un autobuz care urma să o ducă spre aeroportul din Charleroi pentru a veni acasă, în România. A acuzat dureri de cap groaznice, a fost transportată la spitalul din Roubaix, unde a fost dusă la secţia de reanimare, dar a intrat rapid în comă. Diagnosticată cu meningită bacteriană, Valeria Borza s-a stins din viaţă la ora 18:15.
 
La clubul francez la care era legitimată Valeria Borza, Lys-lez-Lannoy, joacă şi Bernadette Szocs, sportivă care a făcut parte din lotul României la Campionatele Europene din acest an.
 
Clubul a intrat în carantină
 
După ce s-a aflat cauza morţii, meningită bacteriană, clubul la care a evoluat Valeria Borza a intrat în carantină. Tocmai de aceea, nici Bernadette Szocs n-a mai putut ajunge n ţară. 
 
O altă jucătoare de tenis de masă, Eliza Samara, aproape că nu-şi găsea cuvintele, atunci când a aflat că Valeria Borza a decedat. „Sunt în stare de şoc, nu-mi vine să cred, ne-am întâlnit ultima dată la Europenele de la Schwechat, din luna octombrie. Era o stângace foarte bună!“, a declarat Samara pentru prosport.ro.
 
A fost campioană naţională
 
Conform statisticii Federaţiei Române de Tenis de Masă, Valeria Borza (29 de ani) a fost campioana naţională la simplu junioare în anii 2000 şi 2001, iar în 2005 a fost campioană a României în proba de dublu mixt. Clubul la care era legitimată Valeria, Lyss-lez-Lannoys, e cotat între primele trei din tenisul de masă feminin francez. Borza, crescută la şcoala de tenis de masă din Bistriţa, era legitimată de 10 ani la gruparea din Hexagon.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: