Torje a debutat la Udinese. A fost titular şi a dat o pasă de gol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabi Torje a avut parte de un debut de vis la Udinese. Echipa sa a câştigat meciul jucat în deplasare cu Lecce, scor 2-0, iar românul a fost în centrul atenţiei.

„Bianconeri" au evoluat în sistemul 3-5-1-1, Torje fiind al doilea atacant, în spatele lui Antonio di Natale. Fotbalistul de 21 de ani adus de la Dinamo a pasat decisiv la a doua reuşită a meciului, a lui Di Natale, minutul 17. Basta deschisese scorul în minutul 2. În prelungirile jocului, fostul jucător al lui Dinamo putea duce scorul la 3-0. O pasă magistrală a lui di Natale l-a lăsat pe Torje singur cu Julio Sergio, dar lobul lui Gabi a trecut peste poartă. Românul şi-a continuat recitalul şi în partea a doua, când iar a fost aproape de a marca. Servit impecabil de Di Natale, în minutul 59, Torje a trimis peste poartă de la marginea careului. Zece minute mai târziu, el a fost înlocuit cu Abdi, iar comentatorii de la Sky au afirmat: "acest jucător este o supriză plăcută pentru Udinese".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite