Tiger şi Lance, alături de victimele din Haiti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tiger Woods
Tiger Woods

Jucătorul american de golf Tiger Woods şi ciclistul american Lance Armstrong au fost primele superstaruri din lumea sportului care au anunţat că sprijină victimele teribilului cutremur din Haiti.

Tiger Woods a donat 3 milioane de dolari fundaţiei cântăreţului haitian Wyclef Jean, bani care vor fi folosiţi, printre altele, la crearea unui spital mobil în Haiti.

Potrivit presei americane, care îl citează pe Rusell Simmons, unul dintre magnaţii din muzica americană, Woods intenţionează să susţină financiar şi trimiterea a 50 de tehnicieni medicali, precum şi a unui cargo cu echipament medical.

De asemenea rutierul american Lance Armstrong a anunţat că va dona 250.000 de dolari victimelor cutremurului din Haiti.

Alte personalităţi şi instituţii sportive din lume s-au alăturat acţiunilor caritabile. Astfel, Liga profesionistă nord-americană de baseball a anunţat o donaţie de 1 milion de dolari, prin intermediul UNICEF, pentru victimele cutremurului soldat cu 100.000 de morţi, conform estimărilor. De asemenea, Liga naţională de hochei pe gheaţă (NHL) a făcut o donaţie de 100.000 dolari, tot prin UNICEF.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite