Tenisul românesc e condus de un geniu: Ce le-a cerut George Cosac francezilor, înaintea meciului de Fed Cup

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Cosac
George Cosac

România şi Franţa se vor înfrunta la 20 şi 21 aprilie, în semifinalele competiţiei, oraşul-gazdă urmând a fi stabilit în următoarele zile.

România a întâlnit Cehia, în deplasare, la Ostrava şi, potrivit regulamentului, Halep şi colegele ei sunt obligate să joace tot în deplasare cu Franţa. Inclusiv dacă România ajunge în finala Fed Cup, meciul cu trofeul pe masă se va disputa pe terenul advers, după cum „Adevărul“ a explicat aici.

Deocamdată, rămâne de văzut dacă francezii vor alege Paris sau Nisa pentru disputarea confruntărilor cu România, însă preşedintele Federaţiei Române de Tenis (FRT), George Cosac, are un plan-bombă, după cum a dezvăluit la Digi Sport.

Cosac vrea să le ceară francezilor ca semifinala de Fed Cup să fie găzduită de…România!

Ce a spus George Cosac?

*Am ştiu de la început că echipa noastră va juca toate meciurile în deplasare. M-am uitat pe lista cu potenţialii adversari şi cu toţi am fi jucat pe terenul adversarilor. Noi am trimis de ieri un fax, când ne întorceam de la Ostrava, în care ne-am declarat disponibilitatea să organizăm semifinala.

*Ideea e că în acel weekend (n.r. – 20 – 21 aprilie) e Paştele catolic şi ei ştiu faptul că sunt vacanţe, oamenii pleacă ...Aşa că ar exista o mică şansă pe care noi încercăm să o speculăm.

*Ştiu la ce să ne aşteptăm acolo. Am avut posibilitatea să vedem şi ştim ce se întâmplă la meciurile din Franţa. De foarte multe ori, arbitrul de scaun trebuie să intervină pentru ca meciul să se poată disputa în condiţii de fair play.

*Dacă francezii vor alege să joace pe zgură, atunci probabil că se va alege o arenă din sud, iar dacă vor alege să se joace în sală, probabil că vom merge la Paris.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite