Telex din lumea fotbalului: FCSB şi Viitorul au anunţat două achiziţii de marcă. Avem datele barajului Ligii I
0Cele două cluburi care vor reprezenta România în preliminariile Ligii Campionilor şi-au întărit loturile prin aducerea unor fotbalişti cu experienţă.
FCSB şi Viitorul s-au întărit - Echipa lui Gigi Becali a bătut palma cu Junior Morais (30 de ani), fostul fundaş al celor de la Astra. Brazilianul de 30 de ani a semnat pe trei ani şi va purta tricoul cu numărul 12. Campioana Viitorul s-a întărit la rândul ei: l-a luat pe Ovidiu Herea (32 de ani) de la Chiajna. Mijlocaşul va semna un contract pentru două sezoane.
Date pentru UTA – ACS Poli - Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a efectuat tragerea la sorţi pentru stabilirea datelor pentru barajul de promovare / retrogradare în Liga I. Primul meci se va juca la Timişoara, la 12 iunie, iar returul la Arad, la 15 iunie. Orele vor fi stabilite, ulteior, de televiziuni.