Tătăruşanu, decisiv pentru Lyon: şi-a calificat echipa în finala Cupei Ligii Franţei

Tătăruşanu, decisiv pentru Lyon: şi-a calificat echipa în finala Cupei Ligii Franţei

Ciprian Tătăruşanu a avut un rol decisiv în calificarea echipei sale în finala Cupei Ligii Franţei

Ciprian Tătăruşanu (33 ani) afost decisiv pentru Olympique Lyon în semifinalele Cupei Ligii Franţei. Titularul postului de portar al naţionalei României a fost trimis în teren încă din primul minut şi, după 2-2 la capătul timpului regulamentar, a deschis seria loviturilor de departajare cu o paradă, ajutându-şi astfel echipa să se califice în finală.

Ştiri pe aceeaşi temă

Românul a bifat a treia prezenţă într-un meci oficial pentru Lyon, toate în Cupa Ligii. Tătăruşanu nu a apucat să debuteze în Ligue 1 în tricoul lui Lyon, fiind ţinut pe bancă de Anthony Lopes (29 de ani).
 
Tătăruşanu a apărat execuţia lui Bamba, colegii săi l-au ajutat transformând de fiecare dată de la punctul cu var, iar după şutul pe lângă al lui Sanches, Olympique Lyon a trecut cu 4-3 de Lille şi îşi va afla adversara din finală în cursul acestei seri. Semifinala a doua din Cupa Ligii Franţei le aduce faţă în faţă pe Reims şi PSG.
 
"Am ales partea dreaptă la primul penalty. Sunt foarte fericit. Este important că jucăm o finală, dar acum trebuie să fim concentraţi şi să facem un meci mare şi în ultimul act. Important este că avem un început de an bun”, a spus Tătăruşanu, într-un flash-interviu postat pe reţelele de socializare de clubul său.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: