Surprize la Australian Open: Halep a scăpat de alte două vedete. Avem tabloul sferturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (3 WTA) joacă din ce în ce mai bine la Melbourne şi, având în vedere evoluţia ei, dar şi ceeea ce se întâmplă pe tabloul feminin, constănţeanca poate spera la câştigarea Grand Slam-ului cu numărul trei din carieră.

Simona Halep a ajuns la un pas de titlu, la Melbourne, în 2018 şi doar o înfrângere dramatică suferită în finala cu Caroline Wozniacki a oprit-o din drumul ei spre trofeu.

Acum, „Simo“ mai are nevoie de trei victorii pentru a deveni campioană la Australian Open şi, după rezultatele de astăzi, misiunea ei a fost un pic uşurată. Asta deoarece, după calificarea româncei în sferturi, două posibile adversare redutabile pentru ea din semifinale au suferit înfrângeri surprinzătoare.

Mai întâi, Kiki Bertens (10 WTA) a pierdut în partida cu Garbine Muguruza (32 WTA), scor 3-6, 3-6. Iar apoi, Angelique Kerber (18 WTA), campioană la Australian Open 2016, a fost eliminată de Anastasia Pavlyuchenkova (30 WTA), scor 7-6, 6-7, 2-6. 

După terminarea confruntărilor din optimi, tabloul sferturilor arată aşa:

Barty (1 WTA) – Kvitova (8 WTA)

Kenin (15 WTA) – Jabeur (78 WTA)

Halep (3 WTA) – Kontaveit (31 WTA)

Muguruza (32 WTA) – Pavlyuchenkova (30 WTA)

Simona Halep va reveni pe teren, cel mai probabil în noaptea de marţi spre miercuri, pentru partida cu Anett Kontaveit. Dacă va fi programată în sesiunea de seară la Melbourne, constănţeanca va juca, miercuri dimineaţă, cel mai probabil, după ora 10, ora României. Programul va fi anunţat, marţi dimineaţă, de organizatorii turneului.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite