Surpriză de proporţii la BRD Bucharest Open: a doua favorită a turneului a fost spulberată în optimi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roberta Vinci
Roberta Vinci

Dacă Sara Errani (Italia, 20 WTA), cea mai bine clasată jucătoare prezentă la Bucureşti, e deja în sferturi, în schimb, compatrioata ei, Roberta Vinci (45 WTA), a suferit un eşec dur.

În optimile de la BRD Bucharest Open, Vinci a pornit cu prima şansă în duelul cu Aleksandra Krunici (Serbia, 67 WTA), însă, pe teren, calculele hârtiei au fost date peste cap.

Krunici a spulberat-o pe Vinci cu 6-1, 6-1 în doar 69 de minute şi şi-a asigurat calificarea în sferturi, 5.900 de dolari şi 60 de puncte WTA. Krunici a învins-o pe Vinci şi la Wimbledon 2015, chiar în primul tur, scor 6-2, 6-4.

Pentru sportiva din Serbia urmează duelul cu Polona Hercog (Slovenia, 87 WTA), jucătoare care a eliminat-o pe Patricia Ţig în ultimul ei meci, scor 6-0, 6-2.

Tot astăzi, în alte două confruntări la BRD Bucharest Open, Danka Kovinici (Muntenegru, 90 WTA) a bătut-o pe Julia Goerges (Germania, 57 WTA), scor 6-4, 6-7, 6-2, iar Karolina Schmiedlová (Slovacia, 60 WTA) a trecut de Denisa Allertova (Cehia, 79 WTA), scor 6-1, 6-2.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite