Surpriză imensă la ATP Cup, „clona” Cupei Davis. Ion Ţiriac, ignorat de Federer, Nadal şi Djokovic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Controversata competiţiei ATP Cup, turneu care va înlocui de anul viitor Cupa Davis, a anunţat ce jucători şi-au confirmat prezenţa la prima ediţie

Roger Federer, Rafael Nadal şi Novak Djokovici plus Andy Murray vor lua parte la ediţia inaugurală a ATP Cup, competiţie care se va disputa la Brisbane, Perth şi Sydney, între 3 şi 12 ianuarie 2020.

ATP a precizat că 27 din primii 30 de tenismeni din actuala ierarhie mondială, toţi din Top 10, şi-au confirmat prezenţa la turneul cu premii totale de 15 milioane de dolari, care va da startul sezonului 2020.

La ATP Cup vor participa 24 de echipe, de până la cinci jucători, împărţite în şase grupe de câte patru formaţii. Primele clasate în fiecare grupă şi cele mai bune două ocupante ale locurilor secunde vor disputa faza finală, la Sydney. Întâlnirile din prima fază au loc la Brisbane şi Perth.

La fiecare întâlnire se vor disputa două partide de simplu şi una de dublu.

Echipele calificate vor fi stabilite pe baza locului în ierarhia ATP de simplu pe care îl ocupă cel mai bine clasat jucător din fiecare ţară, cu condiţia ca acesta să confirme participarea. La primul termen limită, 13 septembrie (pe baza clasamentului din 9 septembrie), au fost stabilite primele 18 echipe, încâpând cu Serbia, Spania, Elveţia şi terminând cu Marea Britanie, plus Australia, ţara gazdă.

Ultimele cinci echipe calificate vor fi stabilite la 13 noiembrie, pe baza clasamentului ATP din 11 noiembrie. Între favorite pentru această a doua etapă de calificare se numără Bulgaria şi Republica Moldova. România, cu numărul 1 al ei Marius Copil, locul 93 ATP, este pe locul 39, penultimul, în acest clasament şi are şanse minime să prindă ultimele locuri pentru ATP Cup.

În primăvară, unul dintre cei mai vehemenţi contestatari ai noii competiţii, omul de afaceri Ion Tiriac a criticat dur modificările adus de Federaţia Internaţională de Tenis în noul format al Cupei Davis."E cel mai mare dezasatru din istoria tenisului! Va fi o glumă! Acest sport este gata, s-a terminat cu el! S-a zis cu sportul, acum este o industrie, doar pentru bani. Ce vor ei să facă nu există! 18 echipe adunate într-o singură echipă, cu meciur de trei seturi, ce înseamnă asta? Totul doar pentru că cineva vrea să facă bani!", a spus Ţiriac în ediţia tiparită a cotidianului L'Equipe

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite