Surpriza lui Daum pentru meciul cu Danemarca. Cine este fotbalistul convocat în premieră la echipa naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Christoph Daum a anunţat lotul pe care va miza împotriva Danemarcei, pe 26 martie, şi a venit cu o singură noutate absolută.

Sergiu Hanca, de la Dinamo, a fost convocat în premieră la echipa naţională, ca o confirmare a formei bune pe care a aratat-o la echipa de club. Hanca este un jucător polivalent, dar care în ultima perioadă a jucat ca mijlocaş dreapta, post care ani la rând a fost ocupat la naţională de Gabriel Torje. Cum însă acesta nu evoluează deloc la Terek Groznîi, el a ieşit şi din vederile selecţionerului României, nevoit să caute alte soluţii.
Hanca a făcut un salt remarcabil în carieră de când s-a transferat în Ştefan cel Mare, la începutul anului trecut, când au început problemele la ASA Tg. Mureş. Cumva paradoxal, pe vremea când ASA se bătea la titlu cu Steaua, acum doi ani, Sergiu nu era un jucător esenţial pentru echipa mureşeană, fiind mai mult rezervă. Nici transferul la Dinamo, echipa lui de suflet, nu a fost unul răsunător, părând mai degrabă o variantă de avarie pentru “câini” încadrată perfect în contextul politicii low-cost derulate de Ionuţ Negoiţă. Jucătorul, care va împlini 25 de ani în aprilie, a venit liber de contract şi nu s-a impus din prima fiind plimbat pe mai multe posturi. Rednic l-a folosit fundaş dreapta, dar Andone l-a trecut la mijloc, deşi jucătorul nu a agreat la început această schimbare. “Ce probleme am avut cu el... Vroia să joace fundaş dreapta şi era foarte supărat că l-am adus pe Romera. Când transferi un străin pe postul tău, de 28-29 de ani, îţi dai seama că străinul va juca. Nu i-a plăcut, dar a început să se acomodeze la mijloc şi i-am spus că are calitate acolo. Uite că nu m-am înşelat.  La prima vedere nu pare atât de tehnic, dar totuşi are o tehnicitate foarte bună. E puţin mai lent însă are o precizie senzaţională ", a povestit Andone despre Hanca. Jucătorul a confirmat problemele pe care le-a avut cu fostul antrenor de la Dinamo. “Dânsul îmi spunea că mă vede mijlocaş, că ajung mai uşor la poartă, că dau centrări de calitate, dar mie îmi era greu să mă împac cu ideea. Nea Ando a văzut că sunt mai bun pe postul de mijlocaş şi are cel mai mare merit pentru forma mea de acum”, a declarat Hanca.

image

Produs 100 % al clubului ASA Tg. Mureş, Sergiu Hanca a debutat la seniori sub tricoul lui FC Snagov, în sezonul 2008-2009. Avea doar 17 ani, iar în cel de-al doilea an la Snagov a fost remarcat de Victor Piţurcă.  Fostul selecţioner tocmai o preluase pe Steaua şi a vrut să-l transfere în Ghencea, dar după numai câteva etape s-a certat cu Gigi Becali şi a plecat de la echipă. Hanca a stat trei ani la Snagov, perioadă în care obişnuia să meargă la meciurile lui Dinamo, din Capitală. “În ceea ce mă priveşte, chiar am fost dinamovist de mic. Tata e dinamovist, iar soţia mea e şi ea o dinamovistă înfocată. Venirea mea la Dinamo m-a împlinit şi sufleteşte”, a dezvăluit Hanca. Pentru a-şi dovedi ataşamentul faţă de gruparea alb-roşie, Sergiu şi-a tatuat un câine pe gamba piciorului drept. Pănă să ajungă însă în Ştefan cel Mare, el a mai jucat însă la FC Bihor şi la ASA Tg. Mureş, cu ultima echipă ieşind vice-campion în 2015. Fără a fi însă un jucător de bază pentru mureşeni.
Sergiu Hanca poate fi al şaselea debutant la echipa naţională, sub comanda lui Christoph Daum, după Benzar, Răzvan Marin, Rotariu, Ţâru şi Nedelcu.


Lotul convocat de Daum
Portari Ciprian Tătăruşanu (AC Fiorentina), Costel Pantilimon (Watford), Silviu Lung (Astra Giurgiu)

Fundaşi: Cristian Săpunaru (Astra Giurgiu), Vlad Chiricheş (SSC Napoli), Alin Toşca (Betis Sevilla), Dragoş Grigore (Al Sailiya), Cosmin Moţi (Ludogoreţ Razgrad), Iasmin Latovlevici (Kardemir Karabukspor), Romario Benzar (FC Viitorul)

Mijlocaşi: Răzvan Marin (Standard Liege), Andrei Prepeliţă (FK Rostov), Mihai Pintilii (Steaua Bucureşti), Eric Bicfalvi (FK Ural), Nicolae Stanciu (Anderlecht Bruxelles), Dorin Rotariu (FC Bruges), Constantin Budescu (Astra Giurgiu), Sergiu Hanca (Dinamo Bucureşti)

Atacanţi: Bogdan Stancu (Bursaspor), Denis Alibec (Steaua Bucureşti), Alexandru Chipciu (Anderlecht Bruxelles), Claudiu Keşeru (Ludogoreţ Razgrad), Adrian Popa (Reading), Andrei Ivan (CS Universitatea Craiova)

Pe lista de aşteptare
Florin Niţă (Steaua Bucureşti), Steliano Filip (Dinamo Bucureşti), Gabriel Tamaş (Steaua Bucureşti), Alexandru Măţel (Dinamo Zagreb), Ovidiu Hoban (Hapoel Beer Sheva), Gheorghe Grozav (Terek Groznîi), Adrian Stoian (FC Crotone).

Florin Andone (Deportivo) este suspendat pentru meciul cu Danemarca din cauza cumulului de cartonaşe
 

CLASAMENT

1. Polonia 4 3 1 0 10-5 10
2. Muntenegru 4 2 1 1 9-4 7
3. Danemarca 4 2 0 2 7-5 6
4. ROMÂNIA 4 1 2 1 6-4 5
5. Armenia 4 1 0 3 4-10 3
6. Kazahstan 4 0 2 2 3-11 2

Următoarele meciuri:

26 martie: România – Danemarca, Armenia – Kazahstan,  Muntenegru- Polonia
10 iunie: Polonia – România, Kazahstan – Danemarca, Muntenegru - Armenia
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite