Super Liga Europei - dincolo de vorbe goale

Anul 2021 pare să continue sârguincios munca începută de anul 2020 şi să dezbine din ce în ce mai mult lumea. Cel mai recent scandal care a împărţit populaţia globului în două tabere cu agende aparent ireconciliabile este cel al nou înfiinţatei Super Ligi a Europei.

Patronii a douăsprezece cluburi cluburi potente financiar, printre care Manchester United, Manchester City, Real Madrid, Barcelona şi Juventus, s-au aşezat la masă şi au dat contur unor informaţii apărute acum mai bine de 10 ani. Aşadar, nu ne confruntăm cu ceva nou sub soare, ci doar cu ceva care a fost ţinut în spatele uşilor închise, departe de ochii şi urechile suporterilor atât de invocaţi în ultimele ore.

Odată cu anunţul oficial, Internetul a luat foc, generând chiar mişcări de stradă ale suporterilor nemulţumiţi de noua competiţie care scapă de sub lanţul restrictiv al FIFA/UEFA. Din momentul în care ştirea a apărut, vremea întrebărilor şi documentării a apus instant, lăsând locul doar concluziilor erupte din înfierbântarea fanilor şi aşa privaţi de bucuria stadioanelor din cauza pandemiei de Sars-CoV-2.

Majoritatea covârşitoare a opiniilor apărute pe Instagram, Facebook sau diferite publicaţii demonstrează, o dată în plus dacă mai era nevoie, că trăim în epoca post-adevărului, unde nu informaţiile şi raţionamentele clare primează, ci doar emoţia. Cum altfel să explicăm scutul comun făcut de către suporteri în jurul tandemului FIFA/UEFA, argumentele primilor fiind desprinse din gargara de lemn a celor din urmă.

Aripa conservatoare şi progresul

Cele mai repetate reacţii pe care vrei nu vrei le observi dacă alegi să-ţi petreci timpul pe Internet zilele acestea, sunt reproduceri fidele din manualul suporterului conservator. Susţinând din tată-n fiu o singură echipă, respectivii sunt profund deranjaţi de apariţia acestei noi competiţii deoarece „încalcă tradiţia” şi „schimbă faţa fotbalului” pe care îl iubesc. Care tradiţie şi care faţă a fotbalului? Cu siguranţă fotbalul pe care ei încearcă să-l protejeze zilele acestea este total diferit de cel pe care îl admirau bunicii lor. Ba mai mult, cei din epoca romantică a „sportului rege” probabil că ar urî ceea ce alţii apără astăzi. Sunt diferenţe generaţionale inerente, care apar în toate aspectele vieţii odată cu trecerea anilor. Ceea ce răspunde nevoilor de azi, mâine s-ar putea să nu mai fie suficient.

Coincidenţă sau nu, tocmai această aripă conservatoare este cea care se arată împotriva progresului. De ce spun asta? Ei bine, pentru că timpul este nemilos şi nu iartă pe nimeni, fie şi un club de fotbal. Astfel, un club care acum nişte decenii era în prim-plan, astăzi poate se zbate în mediocritate în vreo ligă secundă sau poate nici nu mai există. În schimb au apărut alte echipe, finanţate mai mult sau mai puţin, care le-au luat locul şi au început un nou capitol. În faţa acestor schimbări nedorite, aripa conservatoare susţine tare şi răspicat că noii veniţi, deşi nu au dat în cap nimănui, trebuie să dispară de pe scena fotbalului şi să facă loc cluburilor defuncte, cel mai adesea, din cauza managementului defectuos pe termen lung. Cu alte cuvinte, tot ce e nou e greşit, criteriul meritocraţiei trebuie aruncat la gunoi şi făcut loc echipelor „de tradiţie” doar pentru că sunt mai vechi.

Am subliniat „criteriul meritocraţiei” pentru că alt argument împotriva Super Ligii Europene este că cele douăsprezece echipe vor avea locul asigurat şi că astfel meritele cad în desuetudine. Când ne convine suntem cu meritocraţia în gură, când e împotriva noastră ne ferim de ea ca dracul de tămâie.

Lăcomia şi interesele ascunse

Alt aspect care merită menţionat este cel al „lăcomiei” şi „intereselor” care brusc au apărut în lumea fotbalului. Nici vorbă ca aceste aspecte să fi existat înainte, ci ele au fost acum inserate de veninoşii Perez şi Agnelli. Dar staţi, parcă îmi aduc aminte discuţii aprinse din trecut în care ni se spunea ce corupte sunt instituţiile care guvernează fotbalul (FIFA şi UEFA) şi că sportul atât de iubit a ajuns doar o afacere meschină. Acum, cu perspectiva iminentă a Super Ligii Europene, tot trecutul ruşinos al fotbalului pare să fi fost şters cu buretele. Răul abia acum urmează să lovească! Deh, ce scurtă e şi memoria unora...

Nici n-am terminat bine de scris paragraful că deja îi şi aud pe cei care îmi spun că „da, FIFA şi UEFA sunt pline de corupţie, dar acum interesele noastre sunt comune!”. Nu de mult, PSG şi Manchester City erau ţinta Internetului pentru că „distrugeau competiţia” cu ai lor „oil money”, iar suporterii înfierau organismele atât de apărate acum pentru că nu iau măsuri şi sunt „sclavii superputerilor” în detrimentul cluburilor mici. Atunci competiţia nu era „distrusă”? Ba da, dar v-am zis cum stă treaba cu memoria.

PSG, BAYERN MUNICH ŞI BORUSSIA DORTMUND

Apropo de memorie, PSG şi ipocrizie. În general de când PSG a devenit o forţă financiară, dar mai ales în finala UCL de anul trecut, n-am văzut o echipă mai detestată pentru că are prea mulţi bani. Transferurile pe sume enorme şi uciderea competiţiei interne a transformat clubul francez în inamicul numărul unu al suporterului conservator. Acum, pentru că PSG a anunţat că nu va gira această Super Ligă, toată lumea a sărit cu laude şi osanale. Puţină consecvenţă, băieţi? Ah, ştiu, ne facem frate şi cu dracu` la nevoie.

Cu riscul de a-i deruta şi mai tare pe haterii transformaţi în francofili, trebuie să le mărturisesc că altele sunt motivele pentru care PSG nu participă, nici de cum din dragoste faţă de suporteri şi echipele mici. PSG deja şi-a „cumpărat” locul în Uefa Champions League de câteva sezoane, aşa că formatul actual este ideal, doar s-au investit miliarde pentru rezultatele actuale, să schimbăm tocmai acum? Ceea ce este cu adevărat important este însă faptul că domnul Nasser Al-Khelaifi, preşedintele PSG-ului, se întâmplă să aibă un loc în comitetul executiv al UEFA. Păi cum, să dea tocmai în ai lui?

De asemenea, preşedintele în cauză este din Qatar. Ştiţi unde se va organiza viitoare Cupă Mondială? Exact, la el acasă. Probabil doar o serie de coincidenţe. Altă coincidenţă este şi că Nasser Al-Khelafi este preşedintele beIN, broadcaster-ul care deţine drepturile pentru UCL  în multe zone ale lumii. Tot o coincidenţă bănuiesc că este şi faptul că Super Liga Europei încalcă „tradiţia” pentru că e organizată în afara FIFA/UEFA, dar Cupa Mondială se poate desfăşura iarna, în ciuda „tradiţiei” de 90 şi mai bine de ani. Asta nu supără fanul conservator. Şi ştiţi ce nu mai supără aşa multă lume? Mii de morţi în Qatar, cu binecuvântarea UEFA, sacrificaţi fără scrupule pe altarul profitului. Dar da, Perez şi Agnelli sunt singurii adepţi ai religiei banilor.

Alte două cluburi lăudate excesiv pentru decizia de a nu participa în Super Liga Europei sunt Bayern Munich şi Borussia Dortmund. Secretul din spatele acestei poveşti este iarăşi dezarmant de simplu şi de puţin poetic, deşi motoarele de propagandă ale FIFA/UEFA încearcă să ne convingă că lucrurile stau altfel. Marea problemă a celor două echipe germane este regula „50+1”. De la alegerea sponsorului care să apară pe tricou, la modificările aduse stadionului, totul trebuie avizat de membri. Cum cele mai vehemente voci împotriva noii competiţii aparţin suporterilor, care credeţi că sunt şansele ca Bayern şi Borussia să fi primit undă verde? „Boicotul” lor nu este decât o facilă mişcare de PR.

IPOCRIZIE ŞI AGENDE ASCUNSE

Alte voci deranjante care însă susţin agenda potrivită sunt cele ale lui Garry Neville, criticul acerb al fairplay-ului financiar! şi ale lui Luis Figo, modelul perfect al loialităţii. În treacăt, zic să menţionăm că Neville, deşi le-a luat apărarea celor de la City care „ucid competiţia”, acum e împotriva Super Ligii deoarece loveşte în cluburile mici. Păi şi practica şeicilor îmbrăcaţi în bleu nu făcea la fel? Sau poate totul are legătură cu clubul la care Neville este acţionar (Salford City) şi cu multele milioane pe care investitorii pe care i-a convins i-au pompat în club. Vă imaginaţi ce dezastru ar fi dacă UCL s-ar prăbuşi iar Salford, momentan în liga a 4-a!, n-ar fi invitată în Super Ligă? Atâta risipă...

Ceea ce este însă cu adevărat tragicomic este că Super Liga Europeană de fotbal este cel mai mare rău care s-a abătut asupra fotbalului european, dar pare să fie salvarea fotbalului african. Minunata idee a lui Gianni Infantino, preşedintele FIFA, este de a salva fotbalul din Africa prin crearea unei Super Ligi Africane. Desigur, criteriile sunt cam aceleaşi, iar ţări precum Ghana sau Camerun, cu o lungă „tradiţie” în fotbal, ar putea să nu dea nicio echipă. Nordul mult mai bogat va fi clar avantajat în detrimentul Sudului sărac, dar acestea sunt probleme pe care doar europenii le întâmpină, în Africa totul o să funcţioneze ca prin minune.

NOUL FORMAT – NU CHIAR ATÂT DE ORIGINAL

Şi pentru că am scris destul de mult, între timp a apărut şi noul format în cadrul căruia se va desfăşura Uefa Champions League. Printre schimbările relevante regăsim 36 de echipe, nu 32 cum sunt acum, wild-card-uri pentru echipele cu coeficiente mari, dar care nu reuşesc să se califice prin locul ocupat în campionat (sic!) şi o singură ligă în locul grupelor. Vă sună cunoscut unele dintre aceste modificări? Eu, personal, parcă le-am mai auzit undeva, dar acolo au generat scandaluri şi ameninţări, nu ropote de aplauze.

ÎN LOC DE CONCLUZIE

Dacă tot vrem să cităm persoane implicate direct în fenomen, dar fără interese ascunse, Toni Kroos este omul nostru: „Super Liga Europei? Noi suntem doar păpuşile FIFA şi UEFA. Dacă ar fi existat un sindicat al jucătorilor, noi n-am fi jucat în Liga Naţiunilor sau Super Cupa Spaniei în Arabia Saudită!”

Iată ce ar trebui să preia presa şi să discute, nu mesajul lui Ander Herrera scris sub zâmbetul larg al patronului doar pentru a strânge inimioare şi redistribuiri pe Twitter. FIFA şi UEFA n-au pus niciodata interesul jucătorilor sau al suporterilor pe primul plan, iar ofuscarea recentă, întreţinută abil de presa mainstream, este doar din gelozia că alţii, fără ei, se vor înfrupta dintr-o bucată mai mare.