Supercupa Europei e ultima şansă pentru Iker Casillas. Diseară de la 21.45 se joacă Real Madrid - Sevilla, la Cardiff

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casillas e căpitanul Realului
Casillas e căpitanul Realului

Supercupa Europei dă startul fotbalului de top pe “Bătrânul Continent”, aducând în fiecare an faţă în faţă câştigătoarea Ligii Campionilor şi pe cea a Ligii Europa.

Iniţial, acest trofeu era destinat învingătoarei dintre laureata Ligii Campionilor şi cea a Cupei Cupelor, dar după desfiinţarea acesteia din urmă, în 1999, locul ei a fost luat de câştigătoarea Cupei UEFA (din 2009 Liga Europa).
Ideea organizării acestui duel a aparţinut unui ziarist olandez, de la cotidianul “De Telegraaf”, care a susţinut la începutul anilor 1970 că e nevoie să se ştie clar care e cea mai bună echipă a Europei. Prima Supercupă a Europei s-a disputat în 1972, între Ajax şi Rangers, dar UEFA consideră neoficială această partidă, deoarece scoţienii fuseseră suspendaţi din Europa. În aceste condiţii, prima Supercupă este considerată cea din 1973, dintre Ajax şi Milan, câştigată de “lăncieri” cu 6-1, scorul dublei manşe. Până în 1998, cu trei excepţii (1984, 1986 şi 1991), Supercupa s-a jucat tur-retur, după care din 1998 până în 2012 s-a trecut la un singur meci, jucat mereu la Monte Carlo. UEFA a decis să schimbe sistemul şi anul trecut finala s-a jucat la Praga, anul acesta se va juca la Cardiff, iar la anul la Tbilisi.

Aşadar, Real Madrid şi Sevilla se vor bate diseară pentru trofeu în Ţara Galilor, patria lui Gareth Bale, cel mai scump jucător din istoria fotbalului şi unul dintre starurile lui Real Madrid.  Bale se va afla pe teren alături de celelalte vedete ale Realului, presa madrilenă anunţând că antrenorul Carlo Ancelotti va miza pe cei mai buni jucători ai echipei, inclusiv pe ultimele achiziţii, columbianul James Rodriguez şi pe neamţul Toni Kroos. Nu va fi titular costaricanul Keylor Navas, deoarece Ancelotti a decis să-l folosească pe Iker Casillas, legendarul portar al Realului, care a scăpat şi de coşmarul său, Diego Lopez, transferat la AC Milan. Ibericii spun însă că aceasta va fi ultima şansă pentru “San Iker” de a demonstra că merită să fie titular, în caz contrar el urmând a fi trimis pe banca de rezerve. Cota lui Casillas a scăzut semnificativ în ultimii ani, el fiind  evaluat acum la doar opt milioane de euro. Cea mai mică valoarea de piaţă din echipa lui Ancelotti, al cărui prim -unsprezece anunţat pentru azi face 491 de milioane de euro.
În faţa Realului va sta Sevilla, echipă care şi-a pierdut cel mai bun jucător în această vară, croatul Ivan Rakitici, transferat la Barcelona pentru 18 milioane de euro. Andaluzii nu se vor baza nici în acest sezon pe serviciile lui Raul Rusescu, pe care-l vor împrumuta cel mai probabil în liga secundă, la Real Valladolid, dar l-au adus pe Iago Aspas, de la Liverpool. Delegaţia Sevillei a avut probleme ieri înaintea decolării spre Cardiff, avionul fiind retras de pe pistă şi cercetat amănunţit timp de două ore, ceea ce l-a enervat pe antrenorul Unay Emery, care a trebuit să schimbe programul echipei.

8.000 de spanioli sunt aşteptaţi în tribunele stadionului din Cardiff, care are 33.000 de locuri

A doua Supercupă spaniolă
Supercupa dintre Real Madrid şi Sevilla este a doua Supercupă care se joacă între două echipe din Spania, după cea din 2006, când Sevilla a bătut Barcelona cu 3-0. În istorie au mai fost două confruntări care au opus echipe din aceeaşi ţară: Milan - Sampdoria (1990) şi Milan – Parma (1993)

Echipe probabile
Real Madrid: Casillas – Carvajal, Pepe, Ramos, Coentrao – Rodriguez, Kroos, Modrici – Ronaldo, Benzema, Bale
Antrenor: Carlo Ancelotti
Rezerve: Navas - Varane, Marcelo, Xabi Alonso, Khedira, Isco, Illaramanedi
Sevilla: Beto – Coke, Navarro, Fazio, Alberto Moreno – Luismi, Cotan - Reyes, Aspas, Vitolo - Bacca 
Antrenor: Unay Emery
Rezerve: Barbosa- Caricco, Pareja, Aribbas, Jairo, Krychowiak, Iborra

Câştigătoarele Supercupei Europei
5 trofee  - AC Milan (1989, 1990, 1994, 2003, 2007)
4 trofee - Barcelona  (1992, 1997, 2009, 2011)
3 trofee - Liverpool (1977, 2001, 2005)
2 trofee - Ajax (1974, 1995), Anderlecht (1976, 1978), Juventus (1984, 1996), Valencia (1980, 2004 ), Atletico Madrid (2010, 2012)
Un trofeu - Porto (1987), Manchester United (1991), Real Madrid (2002), Dinamo Kiev (1975), Nottingham Forest (1979), Sevilla (2006), Chelsea (1998), Galatasaray (2000), Aberdeen (1983) STEAUA (1986), Mechelen (1988), Parma (1993), Lazio (1999), Aston Villa (1982), Zenit St. Petersburg (2008), Bayern Munchen (2013)

Real Madrid – Sevilla, azi, ora 21.45, TVR 1, DOLCESPORT, DIGISPORT 

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite