Stoichiţă, prima reacţie după ce l-a înjurat pe Mutu: Cum şi-a explicat gestul
0Un om de 66 de ani, care ocupă un post important în cadrul Federaţiei Române de Fotbal (FRF), cel de director tehnic, a avut un comportament demn de un puşti teribilist.
Într-un moment în care fotbalul românesc duce o lipsă cruntă de rezultate, mai apar şi derapaje comportamentale din partea unor oameni importanţi care conduc acest sport.
Marţi seară, Mihai Stoichiţă a „reuşit“ să umbrească victoria naţionalei de tineret în preliminariile Campionatului European din 2021, 4-1 cu Malta U-21, după cum „Adevărul“ a arătat aici. Acest incident urât a apărut în toată presa, mai ales că imaginile au fost filmate!
După ce a văzut amploarea luată de această poveste, Stoichiţă a oferit o reacţie pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal, explicându-şi „gluma“ de a-l înjura pe selecţionerul naţionalei de tineret.
Ce scrie în mesajul lui Mihai Stoichiţă?
*Doresc să îmi cer scuze public pentru reacţia mea dinaintea conferinţei de presă, îmi cer scuze pentru limbajul folosit. Era doar o glumă cu selecţionerul U21, Adrian Mutu, surprinsă într-un moment în care nu ştiam că microfoanele sunt pornite.
*Acest lucru nu reprezintă însă o justificare. Adrian Mutu se bucură de întreg respectul meu pentru întreaga muncă pe care o depune la conducerea selecţionatei de tineret a României. El o ştie, am vorbit cu el după acest moment. Regret reacţia pe care am avut-o.