Stoican îşi va prelungi contractul cu Dinamo. Tehnicianul va primi şi o mărire consistentă de salariu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Răzvan Păsărică
FOTO Răzvan Păsărică

Flavius Stoican i-a convins pe şefii lui Dinamo că este un antrenor capabil să creeze o echipă puternică în "Groapă", care să joace an de an în cupele europene şi, de ce nu, să câştige şi titlul în Liga 1.

Flavius Stoican a venit la Dinamo în toamna anului trecut, când l-a înlocuit pe Gigi Mulţescu. La acea vreme, Stoican era văzut ca o soluţie de avarie de fanii dinamovişti, dar, odată cu trecerea timpului, a confirmat că este un antrenor ce poate relansa echipa alb-roşie.

Cu un buget limitat, şefii dinamovişti l-au ales pe Stoican antrenor şi datorită faptului că nu a avut pretenţii mari în privinţa saraiului. Cu doar 3.000 de euro lunar, tehnicianul a reuşit să încropească o echipă, formată preponderent din puşti, care şi-a regăsit cadenţa şi a intrat în lupta pentru cupele europene.

Datorită rezultatelor bune scoase de Dinamo cu Stoican antrenor, conducerea  clubului a decis să-i prelungească acestuia contractul pentru încă două sezoane. Totodată, lui tehnicianului de 37 de ani i se va dubla salariul, el urmând să încaseze 6.000 de euro lunar, anunţă Gazeta Sporturilor.

Formaţia alb-roşie se află pe locul 4 în clasament, având 52 de puncte adunate din 29 de meciuri. Indiferent de rezultatul partidei din finala Cupei României, dintre Astra şi Steaua, Dinamo va juca în viitorul sezon al cupelor europene, după ce anul trecut jucătorii alb-roşii au privit la televizor Europa League şi Liga Campionilor. În plus, Dinamo a ajuns până în fazele superioare ale Cupei României, fiind eliminată de Steaua din semifinale, după 1-1 acasă şi 2-5 în deplasare.

7 luni au trecut de când Stoican a devenit antrenorul lui Dinamo

13 victorii, 4 egaluri şi 4 înfrângeri a înregistrat Dinamo cu Stoican pe banca tehnică

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite