Steaua riscă să primească trofeul de campioană fără spectatori!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Constantin le-a arătat degetul mijlociu suporterilor Stelei FOTO Rpressport.ro
Marius Constantin le-a arătat degetul mijlociu suporterilor Stelei FOTO Rpressport.ro

Suporterii Stelei au aruncat cu obiecte din tribune după braşoveanul Marius Constantin, fotbalistul care le-a arătat scene obscene, iar echipa riscă o suspendare

Steaua va fi judecată miercuri de Comisia de Disciplină a FRF, după ce suporterii echipei campioane au aprins torţe la meciul cu FC Braşov, au avut manifestări rasiste la adresa lui Marius Constantin şi l-au luat la ţintă pe fotbalist cu diverse obiecte.
Steaua este pe punctul de a pune mâna pe un nou titlu de campioană, al 25-lea din istoria clubului şi al 52-lea trofeu intern. Dacă Astra şi Petrolul pierd în etapa următoare, în deplasările de la Mediaş şi Timişoara, iar echipa din Ghencea îndeplineşte formalitatea unei victorii în faţa Coronei Braşov, roş-albaştrii vor fi şi matematic campioni chiar de etapa viitoare. Varianta cea mai plauzibilă este că Steaua va cuceri totuşi titlul după deplasarea de la „U” Cluj, programată la mijlocul săptămânii viitoare, iar succesul în competiţia internă ar urma să fie sărbătorit alături de suporteri la unul dintre meciurile de acasă, cu Pandurii sau cu Oţelul.
Rasism + torţe + obiecte aruncate = suspendare
În calea festivităţii de acordare a trofeului în prezenţa fanilor se poate aşeza Comisia de Disciplină a FRF, care va judeca astăzi incidentele de la meciul dintre Steaua şi FC Braşov, scor 3-0. Ţinta favorită a suporterilor roş-albaştrilor a fost Marius Constantin, al cărui trecut rapidist a fost taxat cu înjurături din tribune, unele dintre acestea având caracter rasist. Tocmai de aceea, arbitrul George Găman a întrerupt partida şi a cerut ca de la staţia de la amplificare să se anunţe că meciul va fi oprit dacă manifestările rasiste continuă. Înspre finalul meciului, fundaşul braşovenilor a arătat degetul mijlociu spre tribune, fiind imediat eliminat. 

Înainte de a intra pe tunel ce duce la vestiare, suporterii l-au luat la ţintă pe Constantin cu diverse obiecte din tribune, de la brichete la beţe de steag, obiecte care au ajuns în mâna observatorului. În fine, suporterii Stelei au aprins torţe în tribune, ceea ce este în continuare interzis. Toate aceste incidente, la care se adaugă „calitatea” de recidivistă a grupării din Ghencea, pot conduce la o suspendare de până la 4 etape, în funcţie de severitatea sau de indulgenţa Comisiei de Disciplină a FRF şi de ce au trecut în raportul jocului arbitrii şi observatorii.
 

Fără pauză pentru stelişti
Deşi ar fi vrut să intre mai repede în vacanţă, căpitanul Mihai Pintilii a fost anunţat de Reghecampf că jucătorii vor avea zile libere abia după finala Cupei României, prgramată pe 23 mai. Nu toţi fotbaliştii se vor bucura de un concediu prelungit, ci doar aceia care nu intră în planurile lui Piţurcă. Jucătorii Stelei convocaţi pentru amicalele cu Albania (29 mai) şi Algeria (4 iunie) se vor prezenta în cantonamentul de la Mogoşoaia încă de pe 25 mai. Lor le mai rămâne doar o săptămână de vacanţă, după partidele echipei naţionale.
Programul Stelei
5 mai Corona (acasă)
8 mai „U” Cluj (deplasare)
11 mai Pandurii (acasă)
17 mai Petrolul (deplasare)
20 mai Oţelul (acasă)
23 mai Astra – finala Cupei

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite