Reghe şi MM Stoica prefaţează derby-ul Steaua-Dinamo: „Va fi un spectacol total, cum nu s-a mai văzut de ani buni“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul şi managerul Stelei se aşteaptă ca suporterii care vor veni pe Ghencea la derby-ul Steaua - Dinamo să creeze o atmosferă incendiară. În plus, MM Stoica aşteaptă de la echipa sa o victorie în faţa eternei rivale, ceea ce ar îmbunătăţi palmaresul Stelei în confruntările directe cu Dinamo.

Mihai Stoica şi Laurenţiu Reghecampf au prefaţat într-o conferinţă de presă derby-ul campionatului, ambii fiind de părere că disputa de pe Ghencea va avea loc într-o atmosferă de vis, creată de cei 30.000 de fani aşteptaţi în tribunele Stadionului Ghencea.

"Cele 34 de meciuri dintr-un an se împart în două categorii: două meciuri cu Dinamo şi restul de 32. Sunt meciuri pe care le aşteaptă orice fotbalist, conducător, suporter. Va fi o atmosferă extraordinară şi aerul este respirabil în Ghencea doar pentru stelişti. În rest, ca orice derby, diferenţele de valoare nu mai contează, contează doar concentrarea. Va fi un spectacol în tribune cum nu s-a mai văzut de ani de zile", a spus Mihai Stoica.

Derby-ul 130, important pentru palmaresul Stelei

Partida cu Dinamo e privită de managerul Stelei şi din alt punct de vedere. MM Stoica a analizat istoria confruntărilor directe dintre cele două rivale şi a ajuns la următoarea concluzie: "Acest meci are o importanţă deosebită. În cazul unei victorii, se ajunge la o bornă foarte importantă. Pentru prima dată în istorie, Steaua va fi în avantaj la victorii în faţa lui Dinamo. Este singura echipă din ţară în faţa căreia nu aveam mai multe victorii. Mesajul nostru este clar de respect faţă de adversar. Ne bucurăm că nici din Ştefan cel Mare nu au mai apărut mesaje înainte de meci care să ne forţeze la contrareacţii", a adăugat Stoica.

De partea cealaltă, Reghecampf consideră că Steaua are toate premisele pentru a-şi trece în cont trei puncte la finalul derby-ului. "Este un derby, ambele echipe îşi doresc să facă spectacol. Avem toate condiţiile să reuşim un meci frumos şi să luăm cele 3 puncte. Nu avem probleme medicale, toţi sunt apţi, încercăm să folosim cea mai bună echipă. Nu trebuie să intrăm în clinciuri pentru că sunt foarte mulţi jucători la limita suspendării şi avem un meci foarte greu în partida viitoare (n.r. cu CFR Cluj). Cele două echipe sunt egale, vom vedea la finalul partidei care a fost echipa mai bună. Pe hârtie sîntem favoriţi. Veţi trage dumneavoastră concluziile după meci", a spus şi Reghecampf.

134 de derby-uri Steaua - Dinamo s-au disputat în toată istoria României. Meciul de sâmbătă seara este al 135-lea

CITIŢI ŞI:

Steaua-Dinamo se joacă cu casa închisă. Câţi bani încasează steliştii din vânzarea biletelor pentru derby de România

VIDEO Chipciu aruncă în aer Steaua – Dinamo: „Directorul sportiv al lor e stelist“. Dovada adusă de mijlocaş

Simona Halep merge la derby şi ţine cu Steaua. Cum a comentat posibilitatea de a fi huiduită de galeria celor de la Dinamo

Meci cu risc. Derby-ul Steaua – Dinamo scoate în stradă peste 1.200 de poliţişti şi jandarmi

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite