Start în preliminariile cele mai uşoare! 53 de echipe se bat pentru 23 de locuri la EURO 2016. Programul primei runde

0
Publicat:
Ultima actualizare:

53 de echipe naţionale de pe Bătrânul Continent se vor lupta de duminică şi până în noiembrie 2015 pentru un loc la Campionatul European din 2016, găzduit de Franţa.

Sunt preliminariile care oferă cele mai multe opţiuni de calificare şi chiar echipele mai mici îndrăznesc să spere la o performanţă ce le-ar fi fost inaccesibilă până acum. Din cele 9 grupe se califică direct primele două echipe, cea mai bună formaţie de pe locul 3, iar alte 8 formaţii clasate pe poziţia a 3-a vor juca 4 meciuri de baraj. La final, 23 de echipe naţionale se vor adăuga Franţei pentru a forma tabloul celui mai “stufos” Campionat European din istorie. Interesant este că primul turneu final european, găzduit tot de Franţa, în 1960, a fost disputat de doar 4 echipe!
O săptămână de fotbal
În afara acestui sistem “generos” de calificare, UEFA mai propune două noutăţi pentru preliminariile actuale. Astfel, partidele de calificare nu se vor mai juca în zilele “clasice” de vineri şi marţi, ci se vor întinde pe aproape o săptămână, decizie influenţată de banii proveniţi de la televiziuni.
Dacă această prima etapă a fost “răsfirată” pe zilele de duminică, luni şi marţi, începând cu runda următoare meciurile vor fi programate de joi şi până marţi! Astfel, echipele naţionale care au două partide “legate” vor disputa “dublele” respective într-una din variantele joi-duminică, vineri – luni sau sâmbătă-marţi.
O altă nouătate ar fi că Franţa, echipă calificată direct la EURO, se va alătura simbolic grupei I, care are doar 5 echipe, şi va juca un meci amical cu naţionala care „stă” în runda respectivă.

Preliminarii EURO 2016
Grupa D
Duminică, 7 septembrie

Georgia – Irlanda 19.00
Germania – Scoţia 21.45, DigiSport 1
Gibraltar – Polonia 21.45

Grupa F

Duminică, 7 septembrie
Ungaria – Irlanda de Nord, 19.00, DigiSport 1
Grecia – România, 21.45, TVR 1
Feroe – Finlanda 21.45
Grupa I
Duminică, 7 septembrie

Danemarca – Armenia 19.00
Portugalia – Albania 21.45, DigiSport 2
Serbia stă.


Grupa C
Luni, 8 septembrie

Luxemburg – Belarus 21.45
Spania – Macedonia 21.45, DigiSport 2
Ucraina – Slovacia 21.45
Grupa E
Luni, 8 septembrie

Estonia – Slovenia 21.45
San Marino – Lituania 21.45
Elveţia – Anglia 21.45, DigiSport 1
Grupa G
Luni, 8 septembrie

Rusia – Liechtenstein 19.00, DigiSport 2
Austria – Suedia 21.45, DigiSport 3
Muntenegru – Moldova 21.45


Grupa A
Marţi, 9 septembrie

Kazahstan – Letonia 19.00
Cehia – Olanda 21.45, DigiSport 1
Islanda – Turcia 21.45
Grupa B
Marţi, 9 septembrie

Andorra – Ţara Galilor 21.45
Bosnia – Cipru 21.45
Israel – Belgia 21.45
Grupa H
Marţi, 9 septembrie

Azerbaidjan – Bulgaria 19.00, Digisport 2
Croaţia – Malta 21.45
Norvegia – Italia 21.45, DigiSport 2
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite