Sportul înseamnă sănătate: Câte cazuri de COVID-19 au fost în sălile de fitness

În tentativa de a combate pandemia, întreaga planetă a trecut la măsuri drastice. Dacă unele, cum ar fi anularea evenimentelor mari, precum concerte, festivaluri, târguri, sunt absolut necesare, în schimb, altele sunt, din păcate, lipsite de logică.

Şi din martie până acum, avem o mulţime de exemple, în acest sens. De pildă, la un moment dat, era la modă dezinfectarea străzilor şi se vorbea despre necesitatea opririi aparatului de aer condiţionat, pe motiv că ar răspândi virusul!. Între timp, nu doar că astfel de idei au ieşit din circuit, dar acum, uitându-ne înapoi, par pur şi simplu ridicole.
 
Trist e că, în continuare, în numele combaterii COVID-19, sunt adoptate restricţii inexplicabile. Vorbim despre măsuri care nu contribuie cu nimic la menţinerea sănătăţii. Ba din contră! Un exemplu clar în acest sens e închiderea sălilor de sport, pe măsură ce pandemia a luat, din nou, viteză în Europa. 
 
Deocamdată, o astfel de decizie n-a fost adoptată şi în România (cu excepţia judeţului Timiş), iar asta pentru că cei din industria fitness încearcă din răsputeri să convingă autorităţile că nu cluburile contribuie la explozia de cazuri. Primul argument în acest sens e că sălile de sport asigură sănătatea oamenilor şi că, în general, cei care vizitează aceste locaţii duc un stil de viaţă care îi fereşte de formele grave ale bolii, cele care încarcă sistemul medical. 
 
Al doilea argument ţine însă strict de cifre. Şi a fost prezentat de World Class, care deţine cel mai mare lanţ de cluburi de fitness pe teritoriul României, cu cele 40 de săli în Bucureşti, Cluj, Constanţa, Iaşi, Ploieşti, Timişoara, Bacău şi Braşov.
 
 
Aproape 45.000 de oameni intră constant în cluburi
 
În cadrul lockdown-ului din primavară, din România, cluburile de fitness au fost închise de pe 18 martie şi şi-au reluat activitatea la o lună după expirarea stării de urgenţă, pe 15 iunie. Din acel moment, la cele 40 de cluburi deţinute de World Class România au fost înregistrate următoarele date:
 
*700.000 de check-ins. Adică vizite ale membrilor şi invitaţilor lor. Nu sunt puse la socoteală intrările personalului fiecărui club şi ale colaboratorilor, adică instructorii de aerobic şi antrenorii personali. Aşadar, cifra vizitelor e şi mai mare, dacă sunt şi acestea puse la socoteală.
 
*În reţeaua World Class România sunt înregistraţi în jur de 42.000 de membri; plus angajaţii şi colaboratorii, numărul persoanelor care intră constant în săli ajunge cam la 45.000.
 
*De pe 15 iunie până în momentul prezentării cifrelor, pe 27 octombrie, în cluburile WCR au fost înregistrate 35 de cazuri de COVID-19. 22 dintre ele au fost în rândul angajaţilor sau colaboratorilor, restul au fost în rândul clienţilor.
 
Ceea ce înseamnă că rata de infectare la mia de „locuitori“, un indicator pe baza căruia se decid diverse restricţii la nivel naţional şi care în Capitală a depăşit cifra 4, a fost de 0,77% în reţeaua World Class!
„Vorba managerului nostru, Julio Dieguez: e de trei ori mai sigur să vii într-un club World Class, decât să te plimbi pe străzile Bucureştiului“, a scris pe blogul ei, Georgiana Idriceanu, instructor de clase aerobic în cadrul WCR.
 
Niciun bolnav n-a infectat alţi oameni din sală
 
Nu doar rata infectării, extrem de mică, confirmă că nu de la cluburile de fitness vine pericolul, ci şi rezultatele anchetelor epidemiologice ale DSP-urilor. Ele au fost efectuate pentru fiecare caz detectat în reţeaua World Class şi au constatat că niciuna dintre cele 35 de persoane infectate cu COVID-19 n-a infectat mai departe nicio persoană! 
 
Igienizare, distanţare şi măşti, până la începerea antrenamentului
 
Iar cifrele prezentate de World Class România sunt aproape identice cu cele pe care le găsim şi în alte ţări. În Noua Zeelandă, a fost mediatizat de curând cazul unui bolnav de COVID-19, care a vizitat o sală de fitness de trei ori, în decurs de 18 ore. Şi n-a infectat pe nimeni, deşi a avut contact cu alţi 86 de membri. Explicaţia a fost simplă. Industria fitness, în tentativa de a evita transformarea cluburilor în focare de infecţie, a luat măsuri sanitare drastice. Ele înseamnă:
 
*Triaj epidemiologic, prin măsurarea temperaturii, în momentul intrării în sală.
 
*Sistem de rezervare online, astfel încât numărul oamenilor care se antrenează în acelaşi timp, în fiecare club, să fie controlat, pentru ca distanţarea fizică să fie asigurată.
 
*Reducerea a capacităţii claselor de aerobic.
 
*Purtarea măştilor, din momentul intrării în sală, până la începerea exerciţiilor.
 
*Dezinfectarea aparatelor atât de cei care le folosesc, cât şi de personalul clubului.
 
Mi s-ar părea logic să existe o politică de sănătate publică, prin care să fie stimulată populaţia să facă mişcare, pentru prevenirea a nenumărate afecţiuni, nu doar a infecţiei cu COVID-19.
Georgiana Idriceanu instructor aerobic
 

Cifrele prezentate la nivel european spun totul

Asociaţia Europeană de Fitness şi Activitate Fizică a prezentat, recent, rezultatele unui studiu care a colectat date aferente pentru 62 de milioane de vizite în săli de fitness din Germania, Cehia, Franţa, Spania, Norvegia, Suedia, Belgia, Olanda, Portugalia, Elveţia, Polonia, Danemarca, Luxemburg şi UK. Din aceste 62 de milioane de vizite, au fost depistate doar 487 de cazuri de COVID-19. Ceea ce înseamnă că rata de infectare la 100.000 de vizite a fost minusculă, de 0,78%. Şi în acest studiu, evitarea apariţiei unor focare e pusă pe seama faptului că, în general, în cluburile de fitness normele sanitare sunt respectate de vizitatori.

Capacitatea claselor, redusă drastic: de la 30, la 9!

Înainte de pandemie, la orele de aerobic puteau participa până la 30 de oameni, în acelaşi timp, rezervarea fiind făcută online. După redeschiderea din luna iunie, World Class a redus drastic capacitatea claselor. De pildă, la orele de Cycling (foto, sus), mai întâi, au fost puse doar 7 biciclete şi, între timp, numărul lor a crescut la 9! „În luna iunie, când s-au deschis cluburile, doar 12% dintre membri au revenit şi la clase. Pentru că le era frică de ideea de a se <<înghesui>> într-o sală, să respire împreună, să transpire împreună. Au văzut apoi că fiecare e pe bulina lui, mască înainte, mască după antrenament (am avut şi cu mască în timpul), dezinfectare la greu, înainte şi după, astfel încât, în iulie, rata de participare la clasele de aerobic a ajuns la 30%“, a povestit Georgiana Idriceanu, pe blogul ei, idriceanu.com.

CLICK AICI PENTRU A VEDEA CE SPUNE UN INSTRUCTOR DESPRE CUM E SĂ FACI SPORT ÎN PANDEMIE