Speranţele la titlu au ars cu Gaz Metan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dinamo a visat trei zile la locul I, până la golul din minutul 90+4 al lui Pârvulescu. „Câinii“ au atacat în valuri la Mediaş, însă au suferit din nou din cauza unei defensive de carton. Alexe a egalat în minutul 90+2, dar reuşita sa a fost anulată în 120 de secunde.

Cât timp a fost Borcea în ţară, Dinamo a adunat o serie de patru meciuri fără înfrângere din care trei au fost victorii! Cum acţionarul a plecat înapoi la Miami, lucrurile au revenit la „normal". La Mediaş, roş-albii şi-au privit adversarii de sus. În prima repriză, oaspeţii au plimbat mingea stânga-dreapta, dar au suferit la ultima pasă. Atât au aşteptat oamenii lui Pustai, care au preferat contraatacul.

Liţu şi Torje au nimerit bara

Golul lui Gaz Metan a venit după o centrare perfectă a lui Eric. Moţi „a dormit" din nou în careul propriu, iar iordanianul Bawab nu a aşteptat o altă invitaţie pentru a-şi plasa lovitura de cap. După pauză, gazdele s-au baricadat în apărare, iar Torje şi compania au atacat în valuri. Totuşi, între ocaziile dinamoviştilor s-a strecurat şi o bară a lui Liţu. În rest, s-a jucat într-o singură direcţie: spre buturile lui Pleşca!

„Piticul" Torje a avut ocazia să repete isprava din derby-ul cu Steaua, când a dat gol cu capul, numai că, de această dată, lovitura sa de lângă Zaharia a nimerit bara. Ce a urmat în prelungiri a fost demn de un thriller! Alexe a egalat din centrarea lui Zie Diabate, iar euforic, Andone a ordonat repunerea balonului la centru pentru marcarea golului doi.  Din păcate pentru el, golul doi a căzut în poarta lui Bălgrădean! Vizat pentru un transfer la Dinamo din vară, Pârvulescu a plecat în cursă spre poarta roş-albilor, a driblat tot în cale, şi a înscris un gol de trei puncte. 

"Nu se poate să fii aşa nesimţit ca tuşierul ăla care ne-a anulat un gol. Şovre a dus nesimţirea la maximum. Puteam să ne batem la campionat. Nu înţeleg cine îl ţine pe acest Şovre care face un meci praf odată la două etape.''
Cristi Borcea acţionar Dinamo

"Suntem departe de titlu şi nu meritam victoria. Sper încă la locul trei, dar cred că o să fim pe patru la final.''
Ioan Andone antrenor Dinamo

Gaz Metan Mediaş: Pleşca - Trtovac, Buzean, Akaki, R. Zaharia - Al. Muntean (Bozeşan 77), Todea, Hoban - Bawab (Liţu 70), Eric (Miclea 86), Pîrvulescu. Antrenor: Cristi Pustai
Dinamo: Bălgrădean - Bărboianu, Moţi, D. Grigore, Diabate - Torje, C. Munteanu, Kone (Pătraşcu 79), Bakaj (Ţucudean 54) - Alexe, L. Ganea (Dănciulescu 71).
Antrenor: Ioan Andone
Goluri: Bawab 35, Pârvulescu 90+4 / Alexe 90+2
Stadion „Municipal": 2.000
Arbitru: Istvan Kovacs

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite