SOS Monaco!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Niculae şi Hansson, după meciul cu Lyon, care a consfinţit retrogradarea lui AS Monaco
Daniel Niculae şi Hansson, după meciul cu Lyon, care a consfinţit retrogradarea lui AS Monaco

Echipa de fotbal a Principatului a ajuns pe ultimul loc în divizia a doua franceză, la numai şapte ani după ce a jucat finala Ligii Campionilor. La 35 de ani, Giuly a revenit special pentru a o readuce în Ligue 1.

26 mai 2004. Cu Evra, Giuly, Rothen, Morientes, Prso şi Shabani Nonda pe teren şi cu Emmanuel Adebayor printre rezerve, AS Monaco era învinsă de Portoul lui Mourinho în ultimul act al Ligii Campionilor. Meciul de la Gelsenkirchen n-a avut istoric, lusitanii câştigând cu 3-0, însă Didier Deschamps reuşise să construiască în Principat o trupă de temut, capabilă să le elimine pe Real Madrid şi pe Chelsea şi să se impună cu 8-3 la general într-o dublă de neuitat cu Deportivo La Coruna.

Evra, în duel cu Mendes, în finala Ligii Campionilor din 2004  Foto: reuters



Sfârşit de noiembrie 2011. Retrogradată în această vară din Ligue 1, AS Monaco s-a scufundat şi mai tare, ajungând să ia în primire „lanterna roşie" a clasamentului din a doua divizie franceză după 14 etape. Incredibil, dar adevărat: eleganţa şi luxul din Monte Carlo contrastează puternic cu infernul care a pus stăpânire pe echipa-fanion a oraşului.

Obişnuit cu întâlniri de gală contra unor cluburi ca Lyon, Marseille sau PSG, cochetul stadion „Louis II" (tradiţionalul loc de desfăşurare al Supercupei Europei) a consemnat în această toamnă vizitele unor grupări anonime precum Boulogne, Amiens sau Tours. AS Monaco s-a chinuit însă teribil de fiecare dată, atât acasă, cât şi în deplasare, izbutind până acum doar o singură victorie, un 1-0 pe teren propriu cu Arles-Avignon, adică ocupanta penultimului loc. În rest, opt egaluri şi cinci înfrângeri, dezonorant pentru palmaresul unui club care are în vitrină şapte titluri de campioană a Franţei, pe locul patru într-un clasament all-time la egalitate cu Lyon, după St. Etienne, Marseille (ambele cu 10) şi Nantes (8).

Prăbuşirea monegascilor, pas cu pas

- În 2003, după 28 de ani în funcţia de preşedinte, Jean-Louis Campora a părăsit conducerea clubului. Din cele şapte titluri de campioană ale lui AS Monaco, Campora a contribuit la cinci.
- Sprijinul Palatului Princiar din Monaco s-a deteriorat în timp. Astfel, Campora nu a fost ajutat deloc în atragerea unor investitori ruşi care să menţină echilibrul financiar al echipei.
- După plecarea lui Campora, instabilitatea a devenit cuvântul de ordine. Sugestiv e faptul că, de-atunci, AS Monaco a fost condusă de patru preşedinţi.
- De asemenea, din 2005 până în prezent, opt tehnicieni s-au perindat pe banca tehnică, încercând în zadar să repete performanţele atinse de Didier Deschamps.
- Plecările unor jucători exponenţiali, precum Evra, Giuly, Rothen sau Morientes nu au fost urmate de achiziţii pe măsură. Monegascii au ales varianta promovării tinerilor din propria curte, proiect care a eşuat.
- În acest moment, echipa este o combinaţie de jucători aflaţi pe final de carieră, în frunte cu căpitanul Giuly (revenit special la 35 de ani pentru a o readuce pe AS Monaco în prima divizie), şi puşti anonimi abia trecuţi de pubertate, precum Eysseric, Mendy sau Germain.

Pe mâna italianului Marco Simone

În criză financiară şi de rezultate, AS Monaco a apelat în această toamnă la un antrenor debutant. Este vorba despre italianul Marco Simone, dublu câştigător al Ligii Campionilor cu AC Milan (în 1990 şi 1994), dar şi fost jucător în Principat în perioadele 1999-2001 şi 2002-2003. După ce şi-a agăţat ghetele-n cui, în 2006, Simone (42 de ani) a ocupat timp de câteva sezoane funcţia de preşedinte la echipa italiană de divizia a treia Legnano.

De la Kovacs la Bölöni

Trei români au trecut de-a lungul timpului pe la conducerea tehnică a lui Monaco. Primul a fost Elek Schwartz, evreu la origine, în perioada 1950-1952. Mult mai cunoscuţi sunt însă ceilalţi doi. Astfel, Ştefan Covaci şi-a încheiat cariera de antrenor după stagiunea 1986-1987 petrecută în Principat. Apoi, Ladislau Bölöni a avut un scurt mandat pe „Louis II" în 2006, fiind demis după numai câteva etape, deoarece dusese  echipa pe locul 19 din 20.

Daniel Niculae, victimă colaterală

Atacantul român Daniel Niculae a avut ghinionul să evolueze pentru AS Monaco chiar în sezonul în care alb-roşii au retrogradat. În 2010-2011, „Nico" a bifat 17 partide, 13 ca titular, marcând patru goluri. După ce echipa a picat în Ligue 2, lui Niculae i s-a propus înjumătăţirea salariului sau transferul la o altă echipă. Românul câştiga, la vremea respectivă, 900.000 de euro pe sezon. Până la urmă s-a ajuns la o situaţie de compromis, tricolorul fiind împrumutat pentru un sezon la Nancy, formaţie aflată pe locul 16 în prima divizie.

"Nu pot să permit ca AS Monaco să joace în divizia a doua. Trebuie să muncim pentru a reveni în Ligue 1."
Ludovic Giuly
căpitan AS Monaco

35
de ani au trecut de când AS Monaco a jucat în a doua divizie a fotbalului francez.

Evra, în duel cu Mendes, în finala Ligii Campionilor din 2004  Foto: reuters
Pe mâna italianului Marco Simone
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite