Sorana, picaj necontrolat. Cum a ajuns Cîrstea, într-un an, de pe locul 21 pe 80

Sorana, picaj necontrolat. Cum a ajuns Cîrstea, într-un an, de pe locul 21 pe 80

Sorana Cîrstea.FOTO: AFP

În 365 de zile, jucătoarea româncă a ajuns de la cea mai bună clasare a sa din carieră, locul 21 mondial, la una dintre cele mai proaste, din ultimii patru ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe 12 august 2013, Sorana Cârstea atingea locul 21 mondial. Pe 11 august 2014, când va fi publicat noul clasament WTA, va coborî pe 80!
 
Simona sare, Sorana cade. Pe 11 august, Simona Halep (22 de ani) va urca în premieră pe locul 2 mondial, o poziţie pe care n-a atins-o niciodată vreo jucătoare de tenis din România. Tot atunci, Sorana Cîrstea (24 de ani), cea care mult timp a fost cel mai bine clasată tenismenă din ţara noastră, va bifa o contraperformanţă importantă. Cîrstea va pica de pe poziţia 36, pe care o ocupă în această săptămână, până pe 80 (!). 
 
Jucătoarea din Târgovişte plăteşte tribut rezultatelor mai slabe din acest an, şi mai ales faptului că n-a reuşit să-şi apere performanţa de anul trecut, de la Rogers Cup. În august 2013, Sorana ajungea până în finala Openului Canadei, după un parcurs excelent, în care elimina nume grele, precum Jankovici, Kvitova sau Na Li. Se înclina doar în ultimul act, chiar în faţa liderului mondial Serena Williams. 
 
La începutul acestei săptămâni, Cîrstea a părăsit încă din primul tur competiţia de la Montreal, din categoria Premier 5, cu premii totale de 2,4 milioane de dolari. Cehoaica Lucie Safarova, locul 17 WTA, nu i-a dat nicio şansă şi a eliminat-o în două seturi, scor 4-6, 2-6, după o oră şi nouă minute de joc. 

Cîrstea, singura româncă de la Openul Canadei, în acest an, avea de apărat 620 de puncte pentru finala din 2013. Iar cum a fost eliminată în primul tur s-a ales cu o „gaură“ de 619 puncte şi, din cele 1.311 pe care le are în acest moment în clasament, va mai rămâne doar cu 692. Echivalentul unui picaj până pe 80!.
 
Sferturi la Dubai, performanţa anului 
 
Spre deosebire de Halep, care a avut rezultate excelente şi în prima parte a acestui an, mai ales la competiţiile de Mare Şlem, Cîrstea a dezamăgit constant. A părăsit cu regularitate turneele la care a participat din fazele incipiente. A ieşit din primul tur la Australian Open şi Wimbledon şi în turul trei la Roland Garros, iar cele mai mari „performanţe“ au fost sferturile de la Dubai (turneu de 2 milioane de dolari) şi Pattaya (competiţie cu premii totale de 250.000 de dolari). 

Sorana a avut însă probleme medicale în ultima perioadă, la umăr, din cauza cărora a ratat mai multe turnee, printre care şi cel de la Bucureşti. „Vreau să-mi iau o pauză de câteva săptămâni şi să mă concentrez apoi pe US Open“, spunea Sorana, la mijlocul lui iunie. S-a înscris însă la Baku, Washington şi Montreal. La primele două a fost eliminată în turul 2, la ultimul în primul tur. Până la US Open (25 august – 7 septembrie), Sorana va mai participa la turneul de la Cincinnati (11-17 august). 
 
Sorana Cîrstea 2013-2014
Lună Loc WTA
 
August  2013 21
Septembrie 2013 22
Octombrie 2013 22
Noiembrie 2013 22
Decembrie 2013 22
Ianuarie 2014 21
Februarie 2014 26
Martie 2014 26
Aprilie 27
Mai 27
Iunie 29
Iulie 35
August 80
 
Evoluţia Soranei
An Loc WTA la finalul anului
2013 22
2012 27
2011 60
2010 95
2009 46
2008 37
2007 106
2006 348
2005 711
2004 893
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: