Sorana Cîrstea încheie anul cu piciorul stâng în ghips: „A fost un sezon oribil“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorana Cîrstea FOTO AFP
Sorana Cîrstea FOTO AFP

Sorana Cîrstea poate afirma, fără teama de a greşi, că acesta a fost cel mai slab sezon din cariera sa profesionistă. Nu doar că a ieşit după 8 ani din Top 200, dar a încheiat circuitul cu piciorul în ghips.

În vârstă de 25 de ani, Sorana Cîrstea şi-a rupt în urmă cu trei zile, la antrenament, degetul mare de la piciorul stâng, şi astfel a pus punct unui sezon pe care nu l-ar dori nici duşmanilor! „După o lună de pregătire, la ultimul antrenament înaintea plecării spre Luxemburg, m-am ales cu asta”, a scris, pe Twitter, Sorana. Ea a explicat, apoi, că într-o discuţie cu fanii, că acidentul a fost unul prostesc, lovindu-se cu piciorul, după un sprint, de bara de metal de la baza fileului! Din păcate, ea va rata nu doar turneul WTA din Luxemburg, dar şi competiţiile ITF din Poitiers şi Nantes, scrie Click!.
Practic, anul acesta, Sorana a avut doar vreo două luni în care a fost bine din punct de vedere al sănătăţii. Ea a început anul cu o accidentare la umăr, care a făcut-o să piardă pe linie puţinele meciuri pe care le-a jucat până la jumătatea lunii mai, după care şi-a revenit cât de cât, iar acum, după ce umărul era, în sfârşit, după multă muncă şi multe lacrimi, bine, a păţit ce a păţit la piciorul stâng, care este acum în ghips.
„A fost un sezon oribil”, a rezumat Sorana, într-o discuţie cu fanii pe Twitter, ultimul an. Şi are dreptate: a căzut pe locul 244 în lume, loc pe care nu a mai fost din 2007!

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite