Sorana Cîrstea şi Raluca Olaru au pierdut la Openul GdF Suez

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raluca Olaru
Raluca Olaru

Zi neagră pentru jucătoarele române de tenis participante la Open GdF Suez de la Paris. Sorana Cîrstea a pierdut fără drept de apel (3-6, 0-6) în faţa americancei Melanie Oudin, iar Raluca Olaru a cedat (6-3, 2-6, 4-6) în întâlnirea cu italianca Thatiana Garbin.

Pe cât de tinere, pe atât de talentate, Cîrstea şi Oudin au deja în palmares o prezenţă într-un sfert de finală la un turneu de Mare Şlem (Rolland Garros, respectiv US Open). Americanca s-a impus cu un categoric 6-3, 6-0, echilibrul menţinându-se doar în primele şase game-uri. Apoi Oudin a făcut nouă puncte la rând! Este, totuşi, de remarcat că în acest meci Sorana, care e componentă a Team-ului GdF Suez, şi-a asumat foarte multe riscuri, ceea ce a fost pe placul spectatorilor. Partida a durat doar 53 de minute, iar în urma ei românca a încasat un cec de 4.800 de dolari şi va primi un punct WTA.

Nici Raluca Olaru n-a reuşit să câştige în primul tur al turneului de 700.000 de dolari. Ea a cedat (6-3, 2-6, 4-6) în faţa italiencei Thatiana Garbin, după 84 minute de joc. Raluca va primi aceeaşi sumă ca şi Sorana, însă şi 21 de puncte WTA.

Ieri, Alexandra Dulgheru a fost învinsă, în primul tur, de Elena Vesnina (Rusia), cu 6-1, 6-4.

Alte rezultate din primul tur: 
Pavliucienkova (Rusia) - Benesova (Cehia) 6-1, 6-0
Petkovic (Germania) - Srebotnik (Slovenia) 7-5, 6-2
Safarova (Cehia) - Paszek (Austria) 6-0, 6-3.
Schnyder (Elveţia) - Razzano (Franţa) 6-3, 7-6 
Schiavone (Italia) - Manasieva (Rusia) 6-0, 6-0

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite