Sorana Cîrstea o îmblânzeşte pe Madison Keys. Românca detonează bomba la Madrid, o elimină pe jucătoarea de pe locul 14 WTA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sorana cirstea

Jucătoarea Sorana Cîrstea, locul 93 WTA, s-a calificat, duminică, în turul doi al turneului de la Madrid, trecând în runda inaugurală de favorita numărul 13, Madison Keys

Cîrstea s-a impus cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1, într-un meci care a durat o oră şi 45 de minute.

Setul inaugural a fost dominat de Madison Keys, în timp ce Sorana şi-a făcut cu dificultate serviciul şi a contabilizat foarte multe greşeli personale.

În setul doi însă, erorile neforţate s-au mutat în contul jucătoarei din SUA. Sorana a ştiut să profite de ele, a reintrat în joc şi a trimis partida în decisiv.

Setul final a avut o singură protagonistă, Sorana nelăsându-i nicio şansă mult mai titratei sale adversare.

Românca, beneficiară de wild card, va juca în faza următoare cu sportiva franceză Caroline Garcia, locul 22 WTA.

Pentru calificarea în turul secund, Sorana şi-a asigurat un premiu de 42.220 de euro şi 65 de puncte WTA.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite