Sindromul Daum, fază terminală: România joacă, diseară, cu Muntenegru, dar neamţul a lăsat de înţeles că pleacă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Christoph Daum
Christoph Daum

Experimentul aducerii unui selecţioner străin pe banca naţionalei a eşuat atât de rău, încât e clar că, după Christoph Daum, următorii mulţi antrenori ai primei reprezentative vor fi numai români.

Cu neamţul de 63 de ani, România are trei victorii în nouă meciuri, toate partidele câştigate venind contra unor adversari rămaşi în inferioritate numerică. 

De două ori, acest adversar s-a numit Armenia. Doar că, dacă la Erevan, după cartonaşul roşu primit de Malakyan în minutul 3, România a zburdat pe teren şi s-a impus la 5-0, vineri, pe „Arena Naţională“, după eliminarea lui Voskanyan (54), tricolorii au ratat un penalty prin Stancu (55) şi s-au chinuit pentru o victorie venită în minutul 90+1.

Daum zice ceva, jucătorii altceva

Succesul nu numai că n-a şters impresia proastă lăsată, din nou, de naţională, dar a scos la iveală şi faptul că Daum şi jucătorii săi nu mai vorbească aceeaşi limbă.

Dacă neamţul a venit la interviuri şi a vorbit despre progres şi 24 de ocazii de poartă, în schimb, căpitanul Chiricheş a admis că România nu joacă nimic, catalogând victoria cu Armenia drept una „întâmplătoare“.

Maxim şi Moţi i-au înjurat pe fani!

Nu doar relaţia selecţioner – jucători s-a stricat, ci şi legătura emoţională între tribune şi fotbaliştii primei reprezentative. După ce a marcat în poarta armenilor, Maxim şi-a permis să-i înjure pe cei care începuseră cu huiduielile, scandând „demisia, demisia“. “Tăceţi în p*** mea!“, a fost mesajul lui Maxim pentru cei din peluză. 

Apoi, după ultimul fluier, Cosmin Moţi a avut şi el un conflict cu un suporter, recurgânde, de asemenea, la înjurii! A doua zi după cele două episoade, Maxim şi Moţi şi-au cerut scuze prin intermediul site-ului FRF, însă răul fusese deja făcut.

Fără Pintilii la Podgorica

Ca şi cum tensiunile din jurul naţionalei n-ar fi de ajuns, România a pierdut şi un om de bază în vederea partidei din această seară, la Podgorica. Mihai Pintilii a încasat un „galben“ în meciul cu Armenia şi e suspendat pentru confruntarea cu Muntenegru. Cel mai probabil, rămas fără un „închizător“ de meserie, Daum îl va reprofila pe Răzvan Marin pentru acoperirea acestui post.

Singura variantă: 9 puncte din 9

Nu doar jocul slab cu Armenia a mai redus din speranţele calificării la Mondialul din 2018, ci şi victoriile obţinute de Muntenegru şi de Danemarca, vineri seara. De acum, România poate ajunge la maximum 18 puncte, ceea ce înseamnă că singurul obiectiv realist ar fi o clasare pe locul 2. Apar însă două probleme. În primul rând, la ce joacă tricolorii, e greu de crezut că echipa va bate tot în cele trei meciuri rămase. Apoi, în acest moment, grupa României oferă cel mai slab loc 2 dintre toate cele nouă serii din zona europeană, aşa că, dacă preliminariile s-ar încheia acum, Muntenegru n-ar prinde play-off-ul.

Contra sau Olăroiu

Christoph Daum şi-a început mandatul pe banca României cu un meci, la Cluj, cu Muntenegru (1-1), iar acum poate fi schimbat din funcţie tot după un duel cu Muntenegru, de această dată la Podgorica. 

În cazul unui rezultat nefavorabil, care ar compromite definitiv şansele de calificare la Mondialul din 2018, federaţia ia în calcul mai multe variante. Fie instalarea lui Cosmin Contra încă de acum, fie numirea unui interimar care să ducă la bun sfârşit această campanie. Apoi, din vară, pe banca naţionalei ar putea sosi chiar Cosmin Olăroiu, care şi-ar încheia angajamentul la Al-Ahli Dubai.

„Mi-a ajuns! N-am nevoie de această slujbă“

La meciul cu Armenia, fanii naţionalei au cerut pentru prima dată plecarea lui Daum. Declaraţiile neamţului de după meci indică faptul că momentul schimbării sale din funcţie e aproape. „Eu fac tot ce pot, dacă e cineva care poate face mai mult, eu pot pleca şi mâine. Până la urmă, aş putea spune că mi-a ajuns şi că n-am nevoie de această slujbă“, a declarat Daum.

Preliminarii CM 2018, grupa E

Vineri

Kazahstan – Muntenegu 0-3

Vesovici 31, Beciraj 53, Simici 63

Danemarca – Polonia 4-0

Delaney 15, Cornelius 42, Jorgensen 59, Eriksen 79

România – Armenia 1-0

Maxim 90+1

1. Polonia 7 5 1 1 15-11 16

2. Muntenegru 7 4 1 2 17-7 13

 3. Danemarca 7 4 1 2 14-6 13

4. România 7 2 3 2 8-7 9

5. Armenia 7 2 0 5 7-15 6

6. Kazahstan 7 0 2 5 4-19 2

Astăzi: Armenia – Danemarca (19.00), Muntenegru – România (21.45, TVR1), Polonia – Kazahstan (21.45)

5 octombrie: Armenia – Polonia, Muntenegru – Danemarca, România – Kazahstan

8 octombrie: Danemarca – România, Kazahstan – Armenia, Polonia – Muntenegru

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite