Simona Halep, supărată după ultimul meci de la Montreal! A lansat o serie de critici la adresa conducerii WTA

Simona Halep, supărată după ultimul meci de la Montreal! A lansat o serie de critici la adresa conducerii WTA

Simona Halep

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Montreal, după ce a trecut şi de Caroline Garcia, din Franţa, scor 7-5, 6-1.

Ştiri pe aceeaşi temă

După meci, simona s-a declarat extrem de nemulţumită de programul pe care l-a avut în Canada, dar nu numai acolo, lansând o serie de critici asupra celor care stabilesc programul.
 "Dacă vă uitaţi la program, cred că sunt jucătoarea cu cel mai prost program într-o săptămână. Asta se întâmplă la aproape fiecare turneu. Cred că cei de la WTA sunt puţin supăraţi pe mine. Mereu sunt pusă foarte târziu în program. Sunt foarte supărată din cauza asta. Dacă verificaţi programul acestui turneu, şi al altora, veţi vedea ce e corect şi ce nu e corect! Adversara mea are deja 6 ore de când e la hotel şi se odihneşte. Eu tocmai am terminat meciul şi acum sunt la conferinţă. Voi ajunge din nou foarte târziu la hotel. Nu vorbesc cu alte jucătoare, despre asta. E doar legat de mine. Vorbesc cu cei din echipa mea. Şi ei sunt supăraţi. Nu m-am plâns niciodată de program. Nu mă plâng niciodată de nimic. Dar azi mi-a ajuns", a spus Halep după meci.

Simona Halep va juca diseară, de la ora 20.00, în semifinale, contra australiencei Ashleigh Barty.
citeste totul despre: