Simona Halep a plecat la Roland Garros! Ce plan are şi cum ar vrea să fie aşteptată la revenirea în ţară

Simona Halep a plecat la Roland Garros! Ce plan are şi cum ar vrea să fie aşteptată la revenirea în ţară

Simona Halep

Simona Halep a plecat în această dimineaţă către Paris, acolo unde va lua startul la turneul de Grand Slam, de la Roland Garros.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Mă simt bine, sunt sănătoasă, am avut câteva zile de odihnă şi sunt gata de luptă. Plec foarte bucuroasă că a mai trecut un an şi eu sunt campioana de anul trecut. Sunt foarte veselă să merg acolo, Paris este oraşul meu preferat şi abia aştept să ajung.

Momentele de anul trecut le am mereu în minte şi mă ajută. Sunt cele mai speciale şi cu siguranţă vor rămâne aşa, pentru că a fost prima dată când am câştigat un Grand Slam şi a fost şi turneul meu preferat. Abia aştept să ajung acolo şi iau fiecare meci. Pentru mine, cel mai important e că sunt aptă şi că mă duc acolo", a declarat Simona Halep la plecarea din ţară.

Halep a comentat amuzată şi subiectul echipamentului de joc pe care îl va folosi la Roland Garros, un tricou cu mâneci scurte, pe suprafaţa căruia sunt imprimate viespi. "Sper să fiu o albinuţă care aleargă bine şi care joacă şi bine", a spus Simona la plecare.

"Mă bucură mult că românii vin să mă susţină, imi dau o energie pozitiva si le multumesc ca mereu atunci cand joc sunt prezenti. Nu am spus nici ca nu sunt, nici ca sunt favorita. Eu ma duc acolo si incerc sa dau tot ce e mai bun, daca va fi sa si castig meciuri, atunci e si mai bine. Imi doresc din tot sufletul sa ma asteptati cu covorul rosu, dar e mai dificil", a mai adăugat Halep, conform sport.ro.

 


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: