Simona Halep, mesaj sfâşietor după ce unul dintre primii săi antrenori a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicusor Ene, alături de Simona Halep, la Constanţa, la evenimentul din vară la care aceasta şi-a prezentat trofeul câştigat la Wimbledon. Sursă foto: Ziarul de Constanţa
Nicusor Ene, alături de Simona Halep, la Constanţa, la evenimentul din vară la care aceasta şi-a prezentat trofeul câştigat la Wimbledon. Sursă foto: Ziarul de Constanţa

Primul antrenor al Simonei Halep şi al lui Horia Tecău, Nicuşor Ene, cel care le-a descoperit talentul pentru sportul alb şi le-a dezvăluit acestora primele secrete ale tenisului de performanţă, s-a stins din viaţă, sâmbătă, la doar 60 de ani, după ce fusese transportat de urgenţă la un spital din Capitală.

Campioana de la Wimbledon a postat la scurt timp un mesaj pe reţelele de socializare, printre rândurile căruia se simt emoţiile.

Doar ce am aterizat de la Dubai, acolo unde am făcut pregătirea pentru noul an. De fiecare dată când ajung, o sun pe Mama... astăzi, apelul s-a încheiat cu vestea tristă că Domn Profesor Ene ne-a părăsit, o persoană blândă, care nu m-a certat nici măcar o dată în toţi acei patru ani în care m-a învăţat absolut tot ce înseamnă tenisul. A fost una dintre cele mai importante cărămizi pe care el a pus-o la această cariera minunată a mea“, a scris Simona Halep, cea care nu a uitat să-i mulţumească lui Nicuşor Ene pentru contribuţia avută la niciunul dintre momentele festive organizate în onoarea ei după câştigarea trofeului de la Wimbledon, în acest an.

Simona şi-a încheiat mesajul punctând tocmai acest lucru. „Mă bucur enorm că a fost alături de mine pe scena de la Constanţa atunci când am sărbătorit trofeul de la Wimbledon. Mereu în sufletul meu! Dumnezeu să-l ierte!!!

Potrivit apropiaţilor Simonei Halep, Nicuşor Ene a suferit un infarct, fiind transportat de urgenţă, în stare gravă, cu elicopterul, de la Constanţa, la Spitalul Universitar din Bucureşti, pentru tratament şi eventuale intervenţii chirurgicale. Medicii i-au montat un stent cardiologic, însă nu au reuşit să-i salveze viaţa.

Colaborare de suflet, întreruptă din cauza părinţilor

Nicuşor Ene a început să lucreze cu Halep când aceasta era la şcoala generală, fiind, în fapt, primul antrenor cu care Simona a făcut antrenamente zilnice, pentru performanţă. Încă de la şase ani, Simona i-a părut un copil super-dotat. Simona a luat primele lecţii de tenis cu Ioan Stan, antrenor la care Stere Halep îşi dusese băiatul - pe Nicuşor. Avea program de iniţiere, de două ori pe săptămână. După doar un an şi jumătate însă, Ioan Stan i-a recomandat familiei Halep să facă treacă la un alt nivel, orientându-i către un fost elev de-al său - Nicuşor Ene.

Acesta din urmă a antrenat-o până în perioada junioratului pe jucătoarea din Constanţa. O dispută cu mama Simonei, Tania Halep, a dus la întreruperea colaborării, „Simona mi-a rămas la suflet, ne-am înţeles foarte bine. Să ştiţi că n-am avut nici o problemă cu ea. În momentul despărţirii a fost o chestie între mine şi maică-sa, nu ne-am înţeles şi eu am renunţat să mai lucrez cu Simona", a declarat pentru ziare.com, Nicuşor Ene, în 2014.

Potrivit informaţiilor oferite de Ziarul de Constanţa, trupul neînsufleţit al lui Nicuşor Ene va ajunge la Constanţa, duminică, la ora 17:00, urmând a fi depus la casa mortuară de la Cimitirul Central. Înmormântarea va avea loc marţi, de la ora 12:00.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite