Simona Halep, elogiată de presa internaţională în ciuda faptului că a pierdut din nou în faţa veteranei Serena Williams: „O confruntare titanică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5, a fost învinsă, joi, cu scorul de 6-2, 4-6, 6-3, de americanca Serena Williams, locul 1 WTA, în sferturile de finală ale US Open.

Reacţiile presei internaţionale la adresa prestaţiei Simonei Halep sunt mai mult decât pozitive. Wtatennis.com scrie că liderul mondial a câştigat în faţa Simonei Halep unul dintre cele mai bune meciuri ale anului, "o confruntare titanică", iar The Guardian notează că sportiva americană a fost împinsă la limită de româncă. "Serena îi supravieţuieşte lui Halep într-un meci epic de la US Open. Numărul 1 mondial, Serena Williams, a câştigat unul dintre cele mai bune meciuri ale anului, impunându-se în faţa Simonei Halep într-o confruntare titanică de trei seturi", a scris wtatennis.com.

The Guardian a notat că Williams a fost nevoită să arate hotărâre, curaj şi imaginaţie în faţa Simonei Halep, jucătoare care "s-a îndoit şi s-a îndoit, dar nu a vrut să cedeze". "Serena Williams a fost împinsă la limită de locul cinci WTA, Simona Halep, într-un sfert de finală captivant pe Arthur Ashe", adaugă jurnalul, citat de News.ro.  "Serena Williams pierde pentru prima dată un set la US Open, dar trece de Simona Halep şi ajunge în semifinale", scrie tennis.com, care menţionează că meciul dintre cele două sportive a fost "plin de lovituri fantastice şi schimburi captivante". USA Today menţionează că Williams a avut un meci cu emoţii în faţa Simonei Halep. "Ea şi Halep au arătat un tenis frumos, în special în al doilea set".  "Serena a avut nevoie să îşi arate jocul legendar pentru a o învinge pe Simona Halep", notează şi ESPN.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite