Simona Halep la Cincinnati. Românca a învins-o pe Andrea Petkovici şi s-a calificat în sferturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep. FOTO AP
Simona Halep. FOTO AP

Simona Halep a reuşit, vineri dimineaţă, să o învingă pe germanca Andrea Petkovici, 4-6, 6-4, 6-2, calificându-se în sferturile de finală ale turneului WTA de la Cincinnati.

A fost un meci foarte lung, echilibrat, cu mingi lungi şi lovite puternic ambele jucătoare. Cele două jucătoare au început cu un break. Ulterior, mers cot la cot până în ultimul game al setului, când Halep cedat un game pe propriul serviciu şi a pierdut setul. 

După un prim set de 47 de minute, a urmat un al doilea care a durat peste o oră. În game-ul al şaptelea din setul al doilea, Halepa reuşit un break important. Germanca a avut ieşire nervoasă după ce a pierdut pe propriul serviciu. 

În setul 2, Halep a pus de fiecare dată presiune pe Petkovic, în momentele în care germanca servea. De partea cealaltă, Petkovici şi-a menţinut serviciul, dar a lăsat să se vadă că pe serviciul adversarei nu luptă pentru fiecare punct 

Setul decisiv a fost la fel de disputat ca şi primele două. Românca a reuşit să facă două breakuri prin care şi-a adjudecat setul şi a învins-o pe germanca de origine sârbă cu 6-2. 

„A fost foarte dificil. Şi eu mă gândesc cum de a fost a fost posibil să câştig”, a declarat Simona Halep într-un scurt interviu acordat după confruntarea cu Petkovici 

Pentru calificarea în sferturi, Halep va primi un premiu de 57.380 de dolari şi 190 de puncte WTA. În următorul tur, românca o va întâlni  pe rusoaica Anastasia Pavliucenkova, locul 34 WTA

Petkovici trecuse în turul precedent de Camila Giorgi (5-7, 6-3, 6-3), în timp ce Simona Halep a invins-o pe Kristina Mladenovic, scor 7-5, 5-7, 6-4. 

Halep şi Petkovici se întâlniseră de cinci ori până acum, iar jucătoarea noastră învinsese de patru ori pierzând o singură dată. Petkovici a bătut-o pe Halep doar în 2009, în sferturi, la Bucureşti, după care au urmat victoriile Simonei la Nurnberg (2013), Tokyo (2013), Roland Garros (2014) şi Beijing (2014). 

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite