Simona Halep va fi pe locul doi WTA! Românca e la un pas de o nouă performanţă

Simona Halep va fi pe locul doi WTA! Românca e la un pas de o nouă performanţă

Simona Halep, numărul trei WTA FOTO Eduard Enea

Simona Halep, ocupanta locului trei în ierarhia mondială a tenisului feminin, va urca încă o poziţie în clasamentul WTA. Jucătoarea numărul doi în lume, chinezoaica Na Li, a anunţat că se retrage de la trei turnee de tenis, astfel încât românca are cale liberă spre a-i lua locul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Citeşte toate ştirile despre Simona Halep

„Vreau să îmi anunţ fanii că, din păcate, am decis să mă retrag de la următoarele evenimente WTA: Montreal, Cincinnati şi US Open. Din luna martie am avut probleme cu genunchiul meu, iar acest lucru m-a împiedicat să joc la cel mai înalt nivel al meu. Echipa mea medicală m-a sfătuit că am nevoie de o pauză pentru a mă odihni şi pentru ca genunchiul meu să se vindece complet. Aştept cu nerăbdare să revin în această toamnă pe teren, la turneele de la Wuhan şi Beijing!“, a anunţat Na Li pe contul său de Facebook.

Cum distanţa dintre Simona Halep şi Na Li este de 175 de puncte (6960, faţă de 6785), iar asiatica va absenta la toate turneele din circuitul US Open Series (Montreal, Cincinnati şi US Open), aceasta din urmă va pierde cele 1690 de puncte strânse la competiţiile în 2013. 


Pe 13 iulie, pe zgura la Bucureşti, Simona Halep îşi trecea în palmares cel de-al optulea său turneu, al doilea din acest an, unul în care românca a impresionat însă la turneele de Mare Şlem. Constănţeanca şi-a luat o lună de pauză, în care a avut o scurtă vacanţă şi s-a pregătit apoi la Bucureşti, pentru a doua parte a sezonului. O aşteaptă sezonul suprafeţelor tari (hard), de pe continentul nord-american. Simona îşi începe aventura pe 11 august, odată cu turneul de la Cincinnati, unde anul trecut a ajuns până în sferturi. Interesant este că până la acea dată va urca în clasamentul mondial, fără să joace vreun meci oficial!

În august, Na Li pierde 1.690 de puncte!

Între 4 şi 10 august, chinezoaica Na Li (32 de puncte) trebuia să participe la Rogers Cup, la Toronto, turneu unde avea de apărat cele 395 de puncte pentru semifinala de anul trecut. Atunci, Na Li a fost învinsă în penultimul act chiar de Sorana Cîrstea, care avea să piardă însă finala în faţa Serenei Williams. Na Li era obligată să ajungă în semifinalele Openului Canadei, altfel urma să fie depăşită de Halep. Surpriză însă, joi, când chinezoaica a anunţat că nu va participa la turneele din august, din cauza unor probleme medicale la genunchi. „Vreau să-mi anunţ fanii că, din păcate, mă voi retrage de la următoarele evenimente WTA, de la Montreal şi Cincinnati, ca şi de la US Open. Din martie, am avut probleme la genunchi, care m-au împiedicat să joc la nivel înalt. Echipa mea medicală m-a sfătuit să-mi iau o perioadă de pauză“, a scris Na Li pe contul său de Facebook. Cum nu-şi va putea apăra punctele de la Openul Canadei, Na Li va coborî sub Halep, pe 11 august, în momentul publicării clasamentului oficial.

În plus, cum anul trecut Na Li a acumulat 1.690 de puncte, graţie rezultatelor de la Toronto, Cincinnati şi US Open (semifinale la toate turneele), Halep va rămâne liniştită pe locul 2 mondial. Anul trecut, în august, românca a cucerit 975 de puncte pentru performanţele sale. Şi nici măcar locul 1 mondial nu mai pare chiar interzis pentru Simona, în condiţiile în care Serena pare şi ea în picaj şi de apărat 3.500 de puncte.

„La începutul lunii august voi pleca în America, pentru turneul de la Cincinnati, apoi la New Haven, apoi la US Open. Pot să spun că este o presiune pentru că trebuie să apăr aceste puncte, dar nu vreau să mă sperii de acest lucru, am încredere în mine. Sunt aproape de primul loc, dar totodată departe“, a declarat Halep, într-o declaraţie dată după succesul de la Bucharest Open.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Simona Halep, superioară Serenei Williams şi Mariei Şarapova în acest an

Primul antrenor al Simonei Halep, despre punctele slabe ale româncei

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: