Simona Halep anunţă: „Abia aştept să plec de acasă“

Simona Halep anunţă: „Abia aştept să plec de acasă“

Simona Halep

Simona Halep are 25 de ani şi este pe locul 4 în clasamentul WTA, aflându-se pentru al treilea an consecutiv în elita tenisului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Simona Halep s-a antrenat joi la sala de tenis de la Izvorani alături de antrenorii Darren Cahill, Daniel Dobre, jucătorii Alexandra Cadanţu şi Vasile Antonescu. Cea mai bună jucătoare română se va mai antrena o săptămână la Bucureşti înainte de a pleca pentru un alt stagiu de pregătire în Australia.

''Am avut o perioadă foarte lungă de pregătire şi foarte intensă. Mă simt bine şi sunt sănătoasă, ceea ce e cel mai important lucru, dar mai am o săptămână acasă şi apoi o să plec. A fost distractiv la antrenament, încercăm să facem toate antrenamentele mai amuzante ca să nu ne plictisim. Munca nu este uşoară dacă o faci încruntată, aşa că am învăţat să fiu mai relaxată şi mai veselă. Darren e o fire mai relaxată, e australian şi toţi sunt aşa. Încerc şi eu să fac acelaşi lucru, să fiu mai relaxată din punct de vedere mental, pentru că şi jocul îmi merge mai bine atunci. Împreună facem scheme de joc, facem jocuri pe teren, dar luăm totul în serios.Avem un respect reciproc, eu cred în el, el crede în mine şi este cel mai important lucru. Nu ne-am certat niciodată, am ascultat mereu ceea ce spune, dar şi el ascultă punctul meu de vedere. El este diferit, are o mentalitate diferită, dar mă înţeleg foarte bine şi cu Dobre, iar eu sunt 100% produs românesc de când am început tenisul şi până acum. Încerc doar să învăţ cât mai multe chestii de la antrenori străini'', a declarat Simona Halep.

Jucătoarea din Constanţa a adăugat că pentru prima oară va începe antrenamentele la căldură mai devreme decât de obicei şi speră să joace cât mai bine la primul turneu, cel de la Shenzen: ''Sunt bine şi am putut să mă antrenez 100%, sper să fiu la fel de bine şi când încep turneele. Aştept să merg la pregătire, e prima oară când fac acest lucru, să plec mai devreme de acasă, să merg la căldură, să mă antrenez şi sper să meargă mai bine decât anul trecut, să învăţ mai multe ca să fiu mai solidă mental la anul. Trebuie să văd cum mă adaptez la turnee. Nu o să fie uşor. Întotdeauna primul turneu al anului este greu, ca să intri din nou în ritm. Sunt pregătită, mai bine ca anul trecut, şi am încredere''.

Australianul Darren Cahill este considerat de media internaţională ca unul dintre posibilii succesori ai lui Boris Becker în staff-ul lui Novak Djokovic, nr. 2 ATP, dar Halep este convinsă că australianul va rămâne în staff-ul ei: ''Nu am treabă cu Djokovic, cu niciun alt sportiv, relaţia noastră este foarte bună, este solidă şi cu dl Dobre, am o echipă foarte bună şi cu siguranţă voi merge în continuare la fel''.

Halep a considerat că a jucat cel mai bun tenis al ei din 2016 la turneul de la Madrid, iar cel mai bun meci reuşit a fost în faţa australiencei Samantha Stosur: ''Multe meciuri au fost frumoase, dar pentru mine turneul de la Madrid a fost foarte bun din punct de vedere tactic, tehnic. La ceea ce am jucat eu în acea săptămână, cred că toate meciurile de acolo au fost bune, dar cel mai bun a fost cu Stosur''.

Nr. 4 mondial are o preferinţă pentru Roland Garros când vine vorba de Grand Slam-uri, turneu pe care l-a câştigat la junioare şi a cărui finală de senioare a jucat-o în 2014: ''Îmi place Roland Garros, pentru că am câştigat la juniori, dar toate sunt speciale şi fiecare turneu de Grand Slam în parte are ceva special. Eu sper şi îmi doresc lucrul acesta, pentru asta muncesc, dar nu ştiu când se va întâmpla şi dacă se va întâmpla".

Sursa: Agerpres

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările