Simona Halep: „Ştiu că românii m-au urmărit şi m-au susţinut! Vă mulţumesc din inimă că aţi fost alături de mine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a declarat după finala pierdută în faţa Mariei Şarapova că le mulţumeşte tuturor românilor care au susţinut-o.

Simona Halep a pierdut în 3 seturi finala de la Roland Garros cu Maria Şarapova. Românca de 22 de ani a spus după meci: „Sunt foarte emoţionată, e prima oară când sunt în această postură, de finalistă a unui Grand Slam. E un moment pe care nu-l voi uita nicodată. Felicitări Mariei şi mult succes în viitor”.

Simona Halep a declarat presei franceze că a plâns după finala de la Roland Garros, deoarece ar fi vrut să profite mai mult de moment, relatează AFP.

„Am plâns în primele minute de după meci, după care mi-a revenit zâmbetul pe buze. Aş fi vrut să profit de moment. Era prima mea finală de Grand Slam. Am făcut tot ce puteam, practicând un joc de nivel foarte înalt. Sunt mândră de aceste două săptămâni, care au fost incredibile. Nu voi uita niciodată acest meci”, a declarat Halep.

Totodată, jucătoarea româncă a admis că Şarapova a fost extrem de puternică psihic şi a făcut ceea ce ştie ea cel mai bine să facă, adică să lovească mingea cu o forţă incredibilă.

„Îmi spuneam că este fantastic că am ajuns până aici. Am început bine. Tactica mea era bună. Am deschis bine unghiurile lovind mingea puternic. Însă Maria a făcut ceea ce ştie cel mai bine: să lovească mingea extrem de puternic. S-a şi mişcat bine. Am încercat să pun presiune, dar este foarte puternică mental, o mare campioană, experimentată, care a câştigat deja mai multe finale de Grand Slam. Va trebui să muncesc mai mult”, a mai spus Simona Halep, potrivit AFP.

„Am avut două săptămâni incredibile, a fost un turneu senzaţional, mă bucur că aţi venit şi m-aţi susţinut la fiecare meci. Le mulţumesc tuturor şi mai ales românilor! Ştiu că multă lume din România mă urmăreşte, vă mulţumesc din inimă că aţi fost alături de mine!”, a mai spus de asemenea Simona Halep.

„Le mulţumesc prietenilor, antrenorilor şi celor care mi-au fost aproape. A fost prima finală, sper să nu fie şi ultima. Părinţilor mei le mulţumesc de asemenea, nici nu pot să exprim ceea ce simt... vă iubesc”, a mai adăugat jucătoarea româncă.

Halep a spus şi în franceză: "Vă mulţumesc tuturor, aţi fost formidabili. Voi reveni aici!". 

Jucătoarea româncă de tenis a fost admirată şi de adversara ei, Maria Şarapova, care a declarat la finalul partidei de la Roland Garros că Simona Halep a jucat „extraordinar”.

„Tot respectul pentru Simona, a jucat cu adevărat extraordinar. Acum 7-8 ani nu-mi închipuiam că voi câştiga Roland Garrosul, e un vis devenit realitate. Când eram mică, îmi doream să câştig aici, dar să o fac de 2 ori...nici nu-mi pot închipui”, a spus la finalul meciului Maria Şarapova, câştigătoare a celui de-al cincilea turneu de Grand Slem din cariera sa.

După o partidă extrem de dificilă, disputată în mai bine de trei ore, Simona Halep a reuşit să câştige cel de-al doilea set cu scorul de 7-6(5). Însă şi în actul trei, precum şi în primul, Maria Şarapova a condus meciul cu 6-4.

Simona Halep devine prima tenismenă din România care ajunge într-o finală de Grand Slam după 34 de ani. Începând de luni, ea va urca pe locul al treilea în clasamentul WTA şi va primi un cec în valoare de 825.000 de euro.


Citiţi şi:

Maria Şarapova este favorită la casele de pariuri în finala de la Roland Garros. Ce cotă are Halep pentru un succes

Simona Halep, cap de serie numărul patru la Roland Garros, este cotată cu şansa a doua în finala Openului Franţei, chiar dacă se află mai sus decât Maria Şarapova în ierarhia mondială WTA.

Americanii explică ce ar însemna pentru Simona Halep să câştige titlul la Roland Garros

Jurnaliştii americani de la USA Today le-au analizat cu lux de amănunte pe cele două jucătoare care se vor duela pentru supremaţie pe zgura pariziană, Maria Şarapova şi românca Simona Halep. Dacă va triumfa jucătoarea noastră, ea va bifa câteva borne istorice, ce o vor propulsa în galeria numelor grele din tenisul mondial.

Ecran imens în Parcul Herăstrău pentru bucureştenii care vor să urmărească finala de la Roland Garros în aer liber

O ţară întreagă ţine astăzi pumnii strânşi pentru Simona Halep, iar reprezentanţii Primăriei Capitalei au anunţat că vor amenaja un ecran gigantic în Parcul Herăstrău din Capitală pentru cei care vor să urmărească finala de la Roland Garros în aer liber.

Halep, în finală la Roland Garros: Maria Şarapova conduce cu 3-0 în întâlnirile directe cu Simona

Jucătoarele Simona Halep şi Maria Şarapova s-au mai întâlnit până în prezent de trei ori, în 2012, la Indian Wells şi Beijing, şi anul acesta în finala turneului de la Madrid, în toate meciurile impunându-se sportiva din Rusia. Partida de astăzi, finala de la Roland Garros, începe la ora 16.00 şi e livetext pe adevarul.ro.

Simona Halep joacă azi în finală la Roland Garros. French Open a devenit cel mai „bogat“ turneu de Grand Slam

Odată cu turneul din acest an, French Open a devenit cel mai "înstărit" Grand Slam, depăşind Australian Open la premii acordate.

Simona Halep, înainte de finala cu Şarapova: Va fi un eveniment important pentru ţara noastră, pentru mine

Jucătoarea Simona Halep a declarat, vineri, cu o zi înaintea finalei de la Roland Garros, că are energia necesară pentru a disputa ultimul act al turneului. „Este dificil, întrucât o finală de Grand Slam este ceva nou pentru mine, dar şi o performanţă incredibilă. Momentan mă simt bine, sunt bucuroasă, fericită. Am şi energia necesară ca să pot juca sâmbătă o finală. Va fi un eveniment important pentru ţara noastră, pentru mine, mă bucur că am aşa mulţi susţinători“, a declarat Simona Halep.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite