Show cu Craiova Maxima. Balaci a dat recital, Cârţu s-a supărat, Bâcu a marcat două eurogoluri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostele glorii ale Universităţii Craiova au făcut spectacol la cea de-a treia ediţie a „Meciului stelelor“ disputată aseară în localitatea doljeană Işalniţa.

Reveniţi pentru o oră în iarbă, Ilie Balaci şi compania au luat în serios duelul cu selecţionala locală, câştigând cu scorul de 5-4, după ce au condus cu 5-1.

Dirijaţi de pe margine de doi foşti coechipieri, Negrilă şi Donose, care au avut probleme medicale, şi supervizaţi de pe bancă de fostul preşedinte Corneliu Andrei Stroe, componenţii Craiovei Maxima au început meciul în forţă şi au marcat de trei ori. Nu înainte de a se certa între ei, dar şi cu arbitrul asistent.

Sorin Cârţu a părut cel mai sprinten, dar a terminat primul benzina. I-a reproşat o pasă lui Balaci, făcându-i semn că nu gândeşte, apoi şi-a scos tricoul şi a părăsit terenul.   

Nu m-am supărat, doar am mimat. Am făcut şi eu gestul cu tricoul, aşa cum am văzut că mai fac unii fotbalişti de la noi. Nu mai pot şi pentru că am venit de la o pomană şi mi-a căzut greu mâncarea de post. Am dat repede golurile şi pentru că echipa adversă era în roşu şi am luat-o la preţ de Dinamo“, a dezvăluit Cârţu (foto jos, în timpul meciului).

image

Acesta a mai menţionat că încă îl arde tricoul alb-albstru şi că aşa ar trebui să se întâmple cu toţi jucătorii actuali de la Universitatea. 

Craiova Maxima a deschis scorul prin Silvian Cristescu, după un şut al lui Balaci respins în faţă de portar, iar Calafeteanu, din pasa lui Balaci, şi Marian Bâcu, cu o execuţie de generic (dribling elegant şi lob peste portar), au făcut 3-0. Cristescu a avut timp să se certe şi cu arbitrul de margine, înainte de a facilita golul gazdelor, dar Bâcu, cu o scăriţă de efect, şi Balaci au stabilit scorul pauzei, 5-1.

Mai putem cam cât pentru vârsta noastră. E bine că mingea ne mai ascultă“, a spus Marian Bâcu (foto jos), ale cărui execuţii l-ar fi făcut invidios pe orice atacant din ţară.

image

Partea secundă a aparţinut însă gazdelor. Tilihoi şi Ungureanu au rămas la cabine, iar Işalniţa a mai marcat de trei ori, în ciuda faptului că la Universitatea intrase şi Luţu, singurul jucător activ din cele două echipe. „Hagi“ nu a reuşit decât câteva driblinguri, a avut şi un gol anulat, iar la final s-a declarat bucuros că a jucat alături de marii fotbalişti ai Craiovei.    

Craiova Maxima a început meciul în formula: Racolţea - Cojocaru, Mohora, Tilihoi, Ungureanu - Firănescu, Beldeanu, Cristescu - Balaci, Bâcu, Cârţu. Au mai intrat: Calafeteanu, Vancea, Luţu, Vali Iliescu, Miki Ungureanu şi Ov. Florescu.

image

Ilie Balaci (la minge) a marcat ultimul gol al Craiovei Maxima

În lipsa lui Costică Ştefănescu, căpitanul echipei a fost Nae Tilihoi, care şi-a luat rolul în serios şi a stat mai mereu cu gura pe colegii săi, nu doar în timpul meciului, ci şi înainte şi după, când s-a lăsat cu cheful de rigoare.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite