SERIAL Fabuloasa istorie a Jocurilor Olimpice. Cum au vrut americanii să demonstreze „supremaţia albilor” faţă de „canibali feroce” şi alţi „primitivi”

A treia ediţie a Jocurilor Olimpice, care s-a desfăşurat în perioada 1 iulie-23 noiembrie 1904, în Statele Unite ale Americii, a rămas în istorie datorită unui eveniment ruşinos, „Zilele Antropologiei”, menit să demonstreze „supremaţia albilor” în raport cu „primitivii”.

După Atena şi Paris, era musai ca un oraş din Statele Unite să găzduiască cea de-a treia ediţie a Jocurilor Olimpice, conform promisiunii pe care baronul Pierre de Coubertin le-o făcuse americanilor încă din 1894.

Iniţial, în 1901, a fost desemnat drept gazdă oraşul Chicago. Numai că în 1904 se împlinea un secol de când Statele Unite cumpăraseră Louisiana de la Franţa, iar oraşul St. Louis urma să găzduiască o Expoziţie Universală care să celebreze evenimentul. Organizatorii n-au vrut să accepte un alt eveniment internaţional care să se desfăşoare în acel an în Statele Unite, aşa că Pierre de Coubertin, care conducea Comitetul Olimpic Internaţional la acea vreme, a fost nevoit să accepte în cele din urmă şi candidatura celor din St. Louis. Iar diferendul dintre Chicago şi St. Louis a fost soluţionat chiar de preşedintele Statelor Unite, Theodore Roosevelt, în favoarea “capitalei bumbacului”. Şi astfel, la fel ca în 1900, Jocurile Olimpice au devenit o anexă a Expoziţiei Universale. Având experienţa eşecului anterior şi prevestind că lucrurile n-aveau să se schimbe prea mult în bine nici de această dată, Pierre de Coubertin a preferat să nu participe la eveniment, aceasta fiind, de altfel, singura dată când a lipsit de la o Olimpiadă.

Baronul a avut dreptate. Nici nu începuseră întrecerile, că au şi apărut problemele. James Edward Sullivan, preşedintele Comitetului de Organizare, nu şi-a respectat promisiunea de a pune la dispoziţia europenilor o flotă de război, astfel că americanii au aliniat la start 526 dintre cei 651 de sportivi participanţi. Astăzi se vorbeşte destul de puţin despre întrecerile care s-au desfăşurat în perioada 1 iulie – 23 noiembrie 1904, mai ales că această ediţie a fost umbrită de unul dintre cele mai stânjenitoare momente din istoria Jocurilor Olimpice: “Zilele Antropologiei”.

Grădină zoologică cu exponate umane

Sclavia fusese abolită oficial încă din 1865, dar mentalităţile au rămas. Mai ales într-un oraş în care era principala piaţă de carne vie din Missouri. Una dintre principalele atracţii ale Expoziţiei Universale o reprezenta grădina zoologică umană. Peste 1.400 de reprezentanţi ai unor populaţii indigene din Africa, Asia, Australia, Orientul Mijlociu, America de Sud şi America de Nord au fost aduşi în St. Louis pe post de exponate într-o expoziţie exotică care trebuia să reproducă habitatul lor natural. Condiţiile mizere în care erau ţinuţi şi izolaţi arătau clar cine este rasa superioară. Aceşti oameni erau forţaţi să simuleze dansuri, parade, sau chiar lupte prin care să se care să se evidenţieze presupusa violenţă şi barbarie de care ar fi fost capabili. Pentru a le oferi spectatorilor o distracţie suplimentară, James Edward Sullivan a avut ideea să includă, în perioada 12-13 august, câteva întreceri sportive separate pentru negri, pigmei, patagonezi şi nativi americani, în cadrul Jocurilor Olimpice. Circa 100 de bărbaţi din cadrul grădinii zoologice au fost selectaţi pentru a participa la întreceri. Mulţi nici nu ştiau deloc limba engleză, aşa că n-au înţeles mare lucru din regulile pe care trebuiau să le respecte şi care le-au fost explicate abia cu câteva minute înaintea startului probei, fără translator. Evident, nici nu li s-a dat ocazia de a exersa înainte. Evident, performanţele lor au fost foarte slabe. Unii dintre indigeni au vrut să concureze din nou, după ce au înţeles regulile, dar nu li s-a dat voie. Asta şi dorea Sullivan să obţină cu orice preţ: dovada clară că toate celelalte rase sunt complet inferioare celei albe. Cinismul lui a mers atât de departe, încât a invitat cercetători eminenţi din lumea ştiinţifică, care să-i studieze “cobaii” şi să îi compare cu atleţii musculoşi din rândul sportivilor americani albi. În rândul spectatorilor, evenimentul a fost denumit “Olimpiada Sălbaticilor”, iar indigenii erau descrişi în programele oficiale în fel şi chip, cât mai umilitor cu putinţă. De exemplu, un pigmeu congolez cu dinţii ascuţiţi a fost denumit “canibal feroce” în programul oficial al întrecerilor. Chiar dacă acest “experiment” nu a fost repetat niciodată în cadrul Jocurilor Olimpice, grădinile zoologice cu exponate umane au continuat să existe şi după 1904.

Geronimo, spectator de lux

Printre “trofeele” de lux de la St. Louis s-a numărat şi celebrul Goyaałé (1829-1909), cunoscut mai ales sub numele de Geronimo, ultimul mare şef al apaşilor chiricahua, considerat un strateg fără pereche al războiului de gherilă. A condus luptele amerindienilor împotriva abuzurilor din rezervaţii timp de 18 ani, dar în cele din urmă, în 1886, în Canionul Scheletelor (Arizona), Geronimo s-a predat generalului Miles. Acesta nota în memoriile sale că „Geronimo era unul dintre cei mai inteligenţi, fermi şi hotărâţi oameni pe care i-am întâlnit. Avea cea mai limpede şi ascuţită privire pe care cred că am întâlnit-o în viaţa mea, în afara de cea a generalului Sherman”. Ca prinzonier de război, Geronimo a fost plimbat ca o adevarată celebritate prin târguri, făcând parte inclusiv din show-uri în care juca rolul de indian crud şi sălbatic. A fost adus şi la Expoziţia Universală din 1904 şi s-a numărat printre spectatorii care au urmărit de la faţa locului “Zilele Antropologiei”. Poate părea ciudat pentru un cititor al secolului XXI, dar astfel de manifestări au avut loc chiar şi după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. Ultima expoziţie a avut loc în Belgia, la Bruxelles, în anul 1958, în condiţiile în care Franţa şi Germania renunţaseră la astfel de grădini zoologice încă din anii ’30. Deloc întâmplător, dacă ne gândim că regele Leopold al II-lea al Belgiei se clasează pe locul patru în topul celor mai sângeroşi dictatori din istorie, cu 13 milioane de congolezi omorâţi “în palmares”, între anii 1885 şi 1908. Tradiţia acestor grădini zoologice umane în Belgia începuse în 1897, când Leopold al II-lea ordona instalarea a 260 de congolezi în Muzeul Regal al Africii Centrale din Tervueren, unde se amenajase pavilionul colonial din cadrul Expoziţiei Universale.

Maratonistul care a alergat…în automobil

Pentru bună desfăşurare a Jocurilor Olimpice, Universitatea Washington a pus la dispoziţie bazele sale sportive, bine utilate pentru acea vreme, astfel că întrecerile au beneficiat de condiţii superioare celor desfăşurate la ediţia din 1900. A fost construit şi un stadion de 15.000 de locuri. Nivelul performanţelor a fost mult mai ridicat faţă de ediţia de la Paris, înregistrându-se şi câteva recorduri. Ceremonia de deschidere a fost oficiată de însuşi Francis Field, preşedintele Expoziţiei Universale. Cele 12 ţări participante la această ediţie au fost: Statele Unite, Canada, Germania, Cuba, Ungaria, Marea Britanie, Grecia, Elveţia, Austria, Australia, Franţa şi Africa de Sud. Din cei 651 de sportivi, 645 au fost bărbaţi şi doar 6 femei, iar toate ţările de pe Bătrânul Continent n-au aliniat la start decât 29 de competitori. Aceştia s-au întrecut în 91 de probe din 17 sporturi, fiind introduse două discipline olimpice noi: baschetul şi boxul.

Hicks s-a dopat cu sulfat de stricnină

Atletismul a constituit atracţia întrecerilor olimpice de la St Louis. Un record, ce avea să dăinuiască 28 de ani, a fost stabilit, la 200 m, de americanul Archie Hahn, care a devenit triplu campion olimpic, după victoriile de la 60 m şi 100 m. Compatriotul său, Ray Ewry, a învins în toate săriturile fără elan. Probele de înot, desfăşurate în condiţii nepotrivite şi pe distanţe aproximative, au fost câştigate, în majoritate, de sportivii germani şi unguri. Americanul Thomas Hicks a câştigat proba de maraton după descalificarea compatriotului său, Fred Lorz, care a străbătut cea mai mare parte a distanţei clasice de 42,195 km într-un automobil. Şi despre Hicks s-a spus că n-ar fi concurat cinstit. El consumase câteva doze de sulfat de stricnină amestecat cu alcool, pentru a-şi îmbunătăţi performanţa sportivă. La finalul cursei, se simţea atât de rău încât a fost ajutat de antrenorii săi să treacă linia de sosire.

Cu excepţia scrimei, dominată de trăgătorii cubanezi, a gimnasticii, unde germanii au fost concurenţi de temut, şi a turneului de fotbal, câştigat de canadieni, aproape toate celelalte întreceri au fost monopolizate de sportivii ţării gazdă. În total, SUA a câştigat 69 din cele 88 de probe disputate, situându-se în fruntea clasamentului cu o diferenţă zdrobitoare, de 78 de medalii de aur, 82 de argint şi 79 de bronz, urmată de Germania, pe locul al doilea, cu 4 medalii de aur, 4 de argint şi 5 de bronz, şi de Cuba, pe locul al treilea, cu 4 medalii de aur, 2 de argint şi 3 de bronz. Pentru prima oară în istoria competiţiei, sportivii au primit medalii, confecţionate chiar din aur, argint şi bronz.

George Eyser, primul sportiv paralimpic

Americanul Georg Ludwig Friedrich Julius Eÿser, născut în Germania, la Kiel, campion la paralele şi săritura peste cal, argint la cal şi combinată şi bronz la bară, poate fi considerat şi primul sportiv paralimpic din istorie, având în vedere faptul că el a avut piciorul stâng amputat după un accident de tren, fiindu-i pusă o proteză confecţionată din lemn. El a mai luat parte şi la atletism, fără a câştiga vreo medalie.

Ce făceau românii în anul 1904

- A fost înfiinţată banca Albina la Sibiu
- Are loc o răscoală a peste 5.000 ţărani români şi maghiari în oraşul Aleşd, judeţul Bihor, reprimată sângeros de către autorităţi
- A luat fiinţă Automobil Clubul Român
- Emil Racoviţă a fondat biospeologia
- A debutat editorial Mihail Sadoveanu, la vârsta de numai 24 de ani, cu patru volume deodată