SERIAL Fabuloasa istorie a Jocurilor Olimpice. Primul campion a fost un bucătar, iar un boxer a ieşit învingător fără să-şi lovească deloc adversarul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jocurile Olimpice (foto: AFP)
Jocurile Olimpice (foto: AFP)

„Adevărul” vă propune un periplu prin istoria fabuloasă a Jocurilor Olimpice, începând din Antichitate şi până în zilele noastre. Tradiţia s-a născut în Olimpia, oraş situat în partea de vest a Peloponezului, iar întrecerile s-au desfăşurat fără întrerupere din 776 î.Hr. şi până în anul 393 d.Hr. totalizând 293 de ediţii presărate cu întâmplări excepţionale.

Jocurile Olimpice reprezintă, fără îndoială, cel mai important eveniment sportiv al planetei, iar performanţele obţinute de România, care a participat la 23 din cele 30 de ediţii ale competiţiei, au fost remarcabile, sportivii reuşind să obţină un total de 301 de medalii (88 – aur, 94 – argint, 119 – bronz).

„Adevărul” începe azi un serial dedicat Jocurilor Olimpice, al căror episoade vor apărea în fiecare vineri până la 5 august, când va avea loc festivitatea de deschidere a celei de-a 31 ediţii a Jocurilor Olimpice moderne, ce va fi găzduită de oraşul brazilian Rio de Janeiro. Istoria Jocurilor Olimpice se întinde pe decursul a mai multor mii de ani. Tradiţia s-a născut în Grecia Antică. Jocurile Olimpice (Olympiakoi Agones) constau în competiţii atletice care erau însoţite de procesiuni solemne şi jertfe închinate zeilor. Aceste jocuri aveau şi o dimensiune politică pentru că în timpul desfăşurării lor încetau orice conflicte politice şi militare dintre cetăţile greceşti, instituindu-se aşa-zisa „pace olimpică”. Jocurile Olimpice au fost cele mai vechi şi au rămas cele mai importante dintre cele patru evenimente atletice naţionale ale Greciei Antice. Celelalte trei au fost: Jocurile Pytice din Delphi, Jocurile Istmice din Corint şi Jocurile din Nemeea.

Un bucătar a fost primul campion olimpic

În anul 776 î.Hr. a fost consemnat în Olimpia numele câştigătorului primei curse pe stadion, bucătarul Koroibos din Elis, şi se presupune că acest an marchează începutul Jocurilor Olimpice, deşi data reală a primelor jocuri este necunoscută. De atunci şi până la ultima ediţie a Jocurilor Olimpice antice au trecut 1.173 de ani, adică 293 de ediţii ţinute fără întrerupere. Aşadar, timp de cinci zile, vara, o dată la patru ani, în timpul sărbătorilor lui Zeus, aveau loc Jocurile Olimpice. Ele adunau la start doar bărbaţii - cetăţeni liberi ai Greciei Antice, sclavii şi femeile fiind excluşi de la competiţie. Jocurile începeau cu o procesiune solemnă şi jertfe, cu defilarea concurenţilor şi cu jurământul olimpic.

La început, întrecerile se limitau la concursul de alergare pe o distanţă de aproximativ 200 metri (denumită stadion). Treptat, programul a fost extins şi diversificat, astfel că în jurul secolului al V-lea ele includeau concursuri de alergare pe diferite distanţe, curse în care participanţii alergau înarmaţi pe o distanţă de 400 metri (hoplitodromia), lupte, box, pancraţiul (pankration) – o combinaţie între box şi lupte greco-romane, pentatlonul – cuprinzând concursul de alergare, lupta, aruncarea discului, aruncarea suliţei, săritura în lungime. De asemenea, aveau loc întreceri călare şi curse de bige şi cvadrige (care trase de doi, respectiv patru cai), fără a mai vorbi de faptul că unele întreceri erau rezervate tinerilor cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani, iar între cursele călare existau unele destinate mânjilor.

Jocurile Olimpice

Câştigătorii mâncau pe gratis tot restul vieţii

Câştigătorii erau celebraţi în ultima zi a jocurilor, moment în care aceştia primeau cel mai râvnit trofeu din lumea antică, cununa de măslin. Deseori, se face confuzie între cununa de măslin şi cea de lauri, care era oferită câştigătorilor la Jocurile Pytice din Delphi. De asemeni, frunzele de laur au fost folosite în Roma Antică la ornarea coroanelor de lauri purtate de împăraţi şi eroi. La Jocurile Istmice se foloseau cununile din ramuri de pin, iar la Jocurile din Nemeea cele din frunze de ţelină. Ramurile de măslin erau tăiate cu o seceră de aur, dintr-un copac despre care se spunea că fusese plantat chiar de Hercule, fiul lui Zeus. Câştigătorii Jocurilor Olimpice erau apoi scutiţi de taxe şi primeau mese gratuite pentru tot restul vieţii. Numele lor era menţionat în locurile publice, iar cetatea lor de origine îşi asuma rolul de a le ridica statui şi ode glorioase. Existau însă şi recompense financiare consistente pe care atleţii le puteau primi din partea oraşelor pentru care concurau. Conform relatărilor unui istoric roman, Plutarh, un învingător la Olimpiadă care era cetăţean al Atenei se putea aştepta să primească un premiu în bani, în valoare de 500 drahme, o adevărată comoară la vremea respectivă. Se spune că Orsippus, un atlet din Megara, este primul care a concurat complet gol, în anul 720 î. Hr., la cea de-a 15-a ediţie a Jocurilor Olimpice, după ce şi-a pierdut haina în timpul cursei. El a reuşit să câştige întrecerea, aşa că ceilalţi atleţi i-au urmat exemplul. Mai târziu, organizatorii le-au impus participanţilor să se şi antreneze în pielea goală.

Megalomania împăratului Nero

Odată cu adoptarea Olimpiadei de către romani, aceasta va căpăta un caracter universal, istoria menţionând printre concurenţi chiar şi un rege armean, Varazdat, care a câştigat proba de box în timpul celei de-a 291 Olimpiade. De altfel, la Roma au fost întotdeauna populare spectacolele violente, astfel că, dintre toate probele atletice greceşti, cele mai apreciate de către romani au fost pugilatul, luptele şi pancraţiul. Romanii priveau sporturile nu ca pe nişte întreceri între adversari egali care îşi dovedesc virtuţile, ci ca pe o simplă distracţie. Împăratul Nero a adăugat la întrecerile tradiţionale şi concursuri de muzică şi de poezie. La acestea din urmă a participat şi el însuşi, câştigând de şapte ori. Nero a mai participat şi la o cursă de care, în care aproape a fost ucis, după ce a căzut chiar în mijlocul întrecerii. La final a fost însă declarat învingător, în uralele celor 5.000 de însoţitori aduşi special de la Roma ca să îl aplaude. Jocurile Olimpice vor cunoaşte apoi un declin inevitabil, sancţionat prin suprimarea lor în anul 393 d.Hr. de către împăratul Teodosius, în contextul politicii sale de eliminare a oricărei urme a vechilor culte păgâne.

Milon din Crotona, prima celebritate sportivă

Cel mai titrat atlet al lumii antice este considerat a fi Milon din Crotona, care a câştigat de şase ori consecutiv proba de pancraţiu a Jocurilor Olimpice, iar la a şaptea Olimpiadă, când trebuia să se lupte cu mult mai tânărul Timasitheos, acesta din urmă a refuzat meciul. Într-o zi, în cursul unei competiţii olimpice, campionul a făcut ocolul stadionului, ducând în spate o viţică de patru ani. La sfârşitul cursei, a ucis animalul cu un pumn. Se spune că odată nici măcar zece bărbaţi n-au putut să-l urnească de pe un scut de fier pe care se aşezase în picioare, după ce acesta fusese uns în prealabil cu ulei. Ca numeroase celebrităţi sportive moderne, Milon s-a căsătorit cu o fată de familie bună, fiica lui Pitagora, care locuia, de asemenea, în Crotona. Uriaşul i-a şi salvat viaţa savantului la un moment dat, când acoperişul casei sale ameninţa să se prăbuşească. Milon a ţinut acoperişul până când toţi cei aflaţi înăuntru au ieşit fără să fi fost răniţi.

Arrhachion, câştigător cu preţul vieţii

Un alt sportiv căruia i s-au închinat multe ode a fost pugilistul Melankomas din Caria, o regiune din Turcia de astăzi. Melankomas a fost neînvins în cariera sa, fără ca să lovească adversarul şi fără să încaseze vreun pumn. Stilul său de a boxa consta în a se apăra şi a evita loviturile oponentului. Invariabil, adversarul devenea frustrat şi îşi pierdea cumpătul. Un alt boxer faimos a fost Onomastos din Smirna. El deţine un record ce a rămas şi astăzi nedoborât, fiind singurul pugilist care a câştigat patru titluri olimpice consecutive. Cel mai faimos spectacol de pancraţiu din antichitate a fost considerat cel de la finala Jocurilor Olimpice din anul 564 î.e.n. În timp ce era strangulat de adversar, Arrhachion a avut prezenţa de spirit să-i disloce rivalului său un deget de la picior. Răpus de durere, adversarul s-a predat chiar înainte ca Arrhachion să moară. Astfel, Arrhachion a devenit singurul sportiv care a obţinut titlul olimpic post-mortem.

Dopaj cu testicule crude de animale

Problema dopajului sportivilor este la fel de veche ca şi Jocurile Olimpice. Atleţii care concurau pentru cele mai înalte onoruri foloseau tot soiul de metode pentru a deveni mai buni, de la consumul excesiv de carne şi al testiculelor crude de animale, până la diferite plante cu efecte halucinogene pe post de analgezice. La poalele muntelui Kronion, puteau fi observate numeroase statui din bronz reprezentându-l pe Zeus. Ele erau ridicate pe cheltuiala celor găsiţi vinovaţi de trucarea rezultatelor, fie ei concurenţi sau arbitri. Pe soclul statuii era înscris motivul pentru care fusese pedepsit sportivul, un avertisment clar celor care aveau ideea să concureze necinstit.

Flacăra olimpică avea conotaţii divine

Flacăra olimpică olimpică reprezintă unul dintre cele mai puternice simboluri ale Jocurilor Olimpice încă din antichitate. Pentru vechii greci, focul avea conotaţii divine, crezându-se că acesta a fost furat de la zei de către Prometeu. Din acest motiv, focul era mereu prezent în sanctuarele din Olimpia. În perioada Jocurilor Olimpice, care erau organizate în cinstea lui Zeus, focuri suplimentare erau aprinse în templul său şi în cel al soţiei sale, Hera. Însă ipoteza potrivit căreia torţa olimpică este o moştenire a antichităţii nu are nicio bază solidă.

Asterix şi Obelix

“Astérix la Jocurile Olimpice”, un success de Guinness Book

Galul Astérix, personaj creat de scriitorul René Goscinny şi desenatorul Albert Uderzo, este eroul unei serii de benzi desenate care a fost tradusă în 111 limbi şi dialecte, fiind astfel omologată de Guinness Book World of Records. Seria de benzi desenate numără 36 de volume şi a fost vândută în peste 325 milioane de exemplare în toată lumea, un alt record greu de egalat. În 1968, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Ciudad de Mexico, Goscinny şi Uderzo au publicat albumul “Astérix la Jocurile Olimpice”, care satirizează problema dopajului în sport, unul dintre cele mai de succes ale seriei. De altfel, povestea a fost şi ecranizată în 2008, sub bagheta regizorilor Frédéric Forestier şi Thomas Langmann şi având în distribuţie atât actori consacraţi, precum  Gérard Depardieu şi Alain Delon, cât şi sportivi precum Zinedine Zidane, Michael Schumacher sau Tony Parker.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite