Serena Williams, final de coşmar de sezon: Americanca s-a retras de la French Open. Motivul deciziei

Serena Williams, final de coşmar de sezon: Americanca s-a retras de la French Open. Motivul deciziei

Serena Williams va încheia 2020 cu 17 victorii şi 5 înfrângeri

A 9-a jucătoare a lumii nu va câştiga Grand Slam-ul cu numărul 24 în acest an. După un singur meci la Roland Garros, sportiva de 39 de ani a renunţat la luptă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Meciul mămicilor, Pironkova (157 WTA) - S. Williams (9 WTA), a fost scos din programul de astăzi de la French Open, fără ca cele două jucătoare să facă măcar un schimb de mingi.
 
Iar asta pentru că Serena a anunţat că nu poate evolua în turul II din motive medicale. Potrivit site-ului oficial de la French Open, americanca a acuzat o accidentare la tendonul lui Ahile. Această problemă a lovit-o pe Serena la US Open, în timpul semifinalei pierdute cu Azarenka, şi s-a agravat după trecerea pe zgură.
 
Williams a explicat că va avea nevoie de două săptămâni de pauză de la efort, după care recuperarea va dura alte şase săptămâni. Ceea ce înseamnă că 2020 e un an încheiat pentru Serena Williams.
 
„Chiar voiam să joc, însă abia pot să merg. Ceea ce e un semn clar că trebuie să mă concentrez pe recuperare“, a spus fostul lider WTA.
 
După retragerea lui Williams, bulgăroaica Tsvetana Pironkova a avansat în turul III de la French Open 2020. În vârsta de 33 de ani, Pironkova a revenit în circuit la US Open 2020, după o absenţă de trei ani şi jumătate. Chiar şi aşa, a avut un parcurs formidabil la New York, avansând până în sferturi, unde a fost învinsă chiar de Serena Williams, după trei seturi.
 
În turul III de la French Open, Pironkova va juca fie cu Strycova (37 WTA), fie cu Krejcikova (117 WTA).
 
CITEŞTE ŞI:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările