După un meci de infarct, Sepsi îşi încheie aventura fotbalistică europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Partida Sepsi - Spartak Trnava gol Sepsi captura sport.ro

Participantă prima dată prezentă într-o competiţiei europeană, Sepsi Sf Gheorghe a fost eliminată de formaţia slovacă Spartak Trnava, joi seara, după executarea loviturilor de departajare.

După 0-0 în prima manşă, Sepsi şi Spartak au oferit o partidă foarte bună suporterilor care au decis să înfrunte canicula şi să vină la stadion. 

Debutul meciului a aparţinut oaspeţilor, aceştia reuşind chiar să trimită mingea în poartă, însă golul a fost anulat pentru un ofsaid discutabil. Contrar cursului jocului, gazdele au deschis scorul în minutul 29, prin Fofana, cu un şut de la peste 20 de metri, uşor deviat. După reuşită, covăsnenii au prins aripi şi au fost echipa mai bună până la jumătatea reprizei secunde, când a fost rândul oaspeţilor să înscrie, Boateng (67), pe fondul unor momente mai slabe de joc.

Sepsi a continuta să forţeze în atac, dar ghinionul şi intervenţile portarului advers au făcut ca tabela să rămână nemodificată, 1-1, astfel că s-a intrat în prelungiri. Echipa lui Leo Grozavu a jucat excelent şi în cele 30 de minute suplimentare, asediul la poarta slovacilor fiind, pe alocuri, unul total. Ambele echipe au terminat meciul cu câte un jucător eliminat, după ce Gric (116) de la oaspeţi, respectiv Fofana (120+1) au fost eliminaţi pentru cumul de cartonaşe.

Cum până la final nu s-a mai marcat, cele două echipe au ajuns la loteria loviturilor de la 11 metri, acolo  unde Trnava a avut nervii mai tari.  

Cum au fost executate loviturile de departajare

Gol Sepsi 1-0 

Gol Trnava 1-1 

Ratare Sepsi 1-1 Şutul lui Achahbar a fost respins de portar

Gol Trnava 1-2

Gol Sepsi 2-2

Gol Trnava 2-3 

Gol Sepsi 3-3

Gol Trnava 3-4 

Ratare Sepsi 3-4 Rep a tras peste poartă 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite