Semedo, noul Romică Bunică pentru Steaua!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Steliştii au înregistrat prima înfrângere din acest campionat la Urziceni, la capătul unei partide ce a semănat cu celebrul meci de la Buzău, din toamna lui 2007, când Gloria era echipa-satelit a roș-albaștrilor. Steliştii au crezut că simpla prezenţă le garantează un succes în faţa Unirii Urziceni, dar au sfârşit prin a se face de râs împotriva unei echipe adunate peste noapte.

La un an după ce făcea furori în Liga Campionilor, Unirea a revenit acum la o condiţie asemănătoare echipei din anii '80, Agricultorul Urziceni, care se chinuia să‑şi încropească un lot competitiv cu jucători remuneraţi cu pachete săptămânale de carne, butelii de aragaz şi vin de Manasia.

Aseară, Bilaşco, Brandan, Galamaz şi Onofraş au jucat la adversari, iar Tavi Grigore a aliniat o formaţie adunată în pripă, alcătuită din şase supravieţuitori ai echipei lui Dan Petrescu, plus Cernea şi alţi patru puşti plătiţi cu circa 1.000 de euro pe lună, jumătate din prima de victorie a elevilor lui Ilie Dumitrescu pentru un meci în deplasare!

„Cei de la Steaua sunt proştii proştilor dacă nu câştigă la Urziceni", remarca Dumitru Bucşaru cu câteva ceasuri înaintea partidei. Având în vedere cele scrise mai sus, concluzia patronului ialomiţenilor părea una firească. Şi totuşi, echipa care pe hârtie părea a fi o glumă proastă s-a dovedit a fi o nucă foarte tare pentru stelişti!

S-a răzbunat pe Gigi

Maftei şi Epaminonda Nicu au fost fără greşeală în apărare, Semedo le-a înnodat picioarele adversarilor, Todoran a fost din nou jucătorul cerebral din perioada când juca la Farul, Rusescu s-a zbătut enorm, deşi era izolat în avanposturi, iar Pădureţu a fost la un pas să-l învingă pe Tătăruşanu dintr-o lovitură liberă de la mare distanţă.

De partea cealaltă, singura mare ocazie din prima repriză a oamenilor lui Ilie Dumitrescu i-a aparţinut lui Bogdan Stancu, care a reluat cu capul în bară, din pasa lui Brandan. În aceste condiţii, Unirea a intrat la cabine cu un nesperat 0-0, iar Ilie Dumitrescu părea mai preocupat ca oricând.

Steaua a început ceva mai determinată mitanul secund. Bilaşco şi Onofraş puteau să-i dea lovitura de graţie fostei lor echipe, însă Cernea s-a opus. Ilie Dumitrescu l-a băgat în teren şi pe Kapetanos lângă „Bilă", însă cel care a deschis scorul până la urmă a fost Semedo, fotbalist care era unul dintre „clienţii" fideli ai lui Gigi Becali în sezonul în care a evoluat în Ghencea. 

1-0

Unirea Urziceni: Cernea - Muşat, E. Nicu, Maftei, Toşcă (Văduva 85) - Muzac (Bâftoi 88) - Semedo,Todoran, Pădureţu, Lupu -  Rusescu. Antrenor: Octavian Grigore

Steaua: Tătăruşanu - Emeghara, Galamaz, Geraldo, Latovlevici - Angelov (Apostol 70), Brandan - Răduţ, Stancu, Onofraş (Kapetanos 59) -  Bilaşco (Surdu 74). Antrenor: Ilie Dumitrescu

Gol: Semedo 62

Stadion Tineretului: 4.000

Arbitru: Ionel Ivan

Telex

Becali a plecat înainte de final. Nemulţumit de evoluţia jucătorilor lui Ilie Dumitrescu, patronul Stelei nu a văzut meciul până la final, părăsind arena în minutul 80. „Sunt idiot că investesc în fotbal. Nu mă pricep. Aşa îmi trebuie. Mitică Bucşaru a avut dreptate. Suntem proştii proştilor dacă nu am reuşit să îi batem... Nu am ce să mai spun, sunt foarte supărat", a spus Becali la ieşirea din stadion.

Trei jucători de la Steaua II, titulari. Antrenorul Unirii, Tavi Grigore, s-a văzut nevoit să titularizeze trei jucători veniţi de la Steaua, Lupu, Muzac şi Toşca.

Maftei a fost căpitanul Unirii. După plecarea lui Galamaz, Unirea a rămas fără căpitan, astfel că banderola a fost purtată aseară de către Vasile Maftei.

Brandan a preluat rolul lui Dorel Stoica. Argentinianul Brandan a fost titularizat aseară, deşi nu a participat decât la un singur antrenament cu Steaua. Jucătorul a preluat rolul deţinut până de curând de către Dorel Stoica, dar şi tricoul lui cu numărul 5.

Steliştii l-au înjurat pe Mircea Lucescu. La partida de aseară au asistat şi circa 300 de fani de-ai Stelei, care i-au înjurat pe rapidişti şi pe căpitanul Unirii, fostul giuleştean Vasile Maftei. De asemenea, ei nu l-au uitat nici pe Mircea Lucescu, intrat de curând într-un conflict cu Emeric Ienei şi Anghel Iordănescu.

Meci blocat la casele de pariuri. Transferurile dintre Unirea la Steaua le-a dat de bănuit agenţilor de la casele de pariuri. Temându-se de un posibil aranjament între cele două echipe, mai multe case de pariuri au blocat meciul.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite