Selecţionerul Ungariei, discurs splendid după eliminarea de la Euro: „Şi în cele mai frumoase basme pot exista finaluri mai puţin fericite“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marco Rossi

Chiar dacă a ratat printre degete o calficare istorică, Ungaria a ieşit cu capul sus din "grupa morţii", iar selecţionerul Marco Rossi a avut numai cuvinte de laudă la adresa jucătorilor săi.

În utlmul meci din grupă, deşi a condus cu 2-1 pe tabelă până în minutul 84, rezultat care le-ar fi asigurat ungurilor accederea în faza următoare a competiţiei, Germania a obţinut în cele din urmă calificarea, printr-un gol egalizator marcat de Goretzka. 

În ciuda dezamăgirii imense, la conferinţa de presă organizată la finalul partidei, antrenorul vecinilor noştri a găsit puterea să îşi felicite jucătorii. "Am fost foarte aproape de o calificare care nu ar fi fost doar istorică, ar fi fost incredibilă, aproape de neimaginat. Dar, din păcate, chiar şi în cele mai frumoase basme pot exista finaluri mai puţin fericite şi aşa a fost şi acum. Acestea fiind spuse, sunt foarte mândru de jucătorii mei. Ştiu că dintr-o perspectivă tehnică nu suntem una dintre cele mai bune echipe din lume, dar din orice altă perspectivă suntem.

Tactic, modul în care ne ajutăm reciproc, luptăm şi dovedim sacrificiu, toate aceste aspecte mă fac foarte mândru că antrenez această echipă. Suntem dezamăgiţi, am fost foarte aproape, dar am felicitat toată echipa şi le-am spus să ţină capul sus, pentru că peste două luni se reiau calificările la Cupa Mondială. Aş provoca pe oricine să spună că jucând împotriva acestor echipe ar fi putut crede că putem obţine vreun punct. Dar am obţinut două puncte, am remizat împotriva Franţei şi, aici, împotriva Germaniei. Cred că acestea vor intra în istoria recentă a fotbalului maghiar", a spus Rossi.

Clasamentul grupei F

1. Franţa 3 1 2 0 4-3 5

2. Germania 3 1 1 1 6-5 4

3. Portugalia 3 1 1 1 7-6 4

4. Ungaria 3 0 2 1 3-6 2

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite