Se redeschid sălile de fitness în România: Avem data oficială şi condiţiile impuse

Se redeschid sălile de fitness în România: Avem data oficială şi condiţiile impuse

Preşedintele federaţiei, Gabriel Toncean, a venit cu veşti bune

Începând cu 18 martie, s-a pus lacătul pe cluburile de sport din ţară şi, până astăzi, părea că foarte puţini oameni din Guvern sunt preocupaţi de redeschiderea lor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dacă în mai toate ţările din lume, sălile de fitness s-au redeschis deja - în Ungaria de la 4 mai, iar în SUA încă după prima etapă a relaxării restricţiilor - în schimb, în România, repornirea activităţii în această zonă a fost lăsată pentru ultima etapă a relaxărilor!
 
Şi n-a existat conferinţă de presă în care să nu fie o întrebare despre redeschiderea mall-urilor, însă, din păcate, subiectul sălilor de fitness i-a preocupat pe foarte puţini. Ceea ce arată, încă o dată, de ce România ocupă ultimele locuri în mai toate clasamentele din zona UE privind sportul de masă.
 
După mai multe săptămâni de incertitudine, în care au apărut şi idei bizare despre redeschiderea sălilor, după cum „Adevărul“ a scris aici, astăzi, preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness, Gabriel Toncean, a anunţat că sălile de fitness îşi vor relua activitatea după 15 iunie.
 
Ce a anunţat Gabriel Toncean?
 
Prieteni, am veşti bune! Data de 15 Iunie a devenit o certitudine în privinţa redeschiderii sălilor de fitness.
 
Ca urmare a discuţiilor pe care le-am purtat astăzi la Ministerul Sănătăţii, împreună cu reprezentanţii Institutului Naţional de Sănătate Publică, mă bucur să vă pot anunţa că vom putea face sport la aparate în curând.
 
Este important de precizat că, în prima etapă, vor fi redeschise doar sălile cu aparate de forţă, nu şi cele care oferă exclusiv spaţiu pentru aerobic.
 
Printre măsurile de siguranţă care sunt luate în calcul se află următoarele puncte:
 
🔹 accesul în sală să se facă doar cu programare prealabilă;
🔹 distanţa între sportivi să fie de 4 metri pătraţi;
🔹 aparatele de aer condiţionat vor fi folosite, însă va fi necesară curăţarea filtrelor;
🔹se recomandă şi aerisirea naturală;
🔹 va fi permisă folosirea supravegheată a vestiarelor;
🔹 nu va fi permisă folosirea duşurilor;
🔹 în timpul antrenamentului se va lăsa un aparat liber, între două aparate folosite.
 
Până la data de 10 Iunie se va face publică lista finală a măsurilor de siguranţă, care vor trebui respectate în interiorul sălilor de fitness.
 
CITEŞTE ŞI:
 


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: