Se întâmplă şi la ei! Usain Bolt pierde o medalie olimpică din cauza dopajului

Se întâmplă şi la ei! Usain Bolt pierde o medalie olimpică din cauza dopajului

Usain Bolt

La ultime trei ediţii ale Jocurilor Olimpice, din 2008, 2012 şi 2016, jamaicanul Usain Bolt a câştigat câte trei medalii de aur, la 100 de metri, 200 de metri şi ştafetă 4x100 de metri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Usain Bolt va pierde una dintre cele nouă medalii olimpice de aur din palmares, după ce Nesta Carter, coechipierul său din ştafeta Jamaicăi, a fost depistat pozitiv, la reanalizarea unor probe prelevate în 2008.

Bolt şi Carter făceau parte din ştafeta care a cucerit aurul în proba de 4x100 metri din cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing. Proba lui Carter se numără printre 454 de eşantioane prelevate în 2008 şi retestate anul trecut. Substanţa interzisă în cazul jamaicanului este metilhexanamină, un stimulant.În urma decizie de a-l descalifica pe Carter, Trinidad Tobago intră în posesia medaliei de aur, Japonia ia argintul, iar Brazilia bronzul. În vârstă de 31 de ani, Nesta Carter a fost şi în ştafeta care a obţinut aurul la Londra, în 2012. În aceeaşi probă, Carter este triplu campion mondial. Jamaicanul a câştigat medalia de bronz în proba de 100 metri la Campionatele Mondiale din 2013, aceasta fiind prima sa medalie individuală, relatează News.ro. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările