Sânmărtean, înapoi după „Reghe“: fostul mijlocaş al Stelei a explicat în ce condiţii poate reveni în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Odată cu întoarcerea tehnicianului de 40 de ani la echipa campioană, mai mulţi fotbalişti care sunt apropiaţi de el şi sub contract cu soţia sa pot evolua, din nou, în roşu şi albastru.

Iar unul dintre cei vizaţi e Lucian Sânmărtean, play-maker-ul care a rămas fără Ladislau Boloni, după ce antrentorul a fost dat afară de la Al-Ittihad.

Chiar dacă Sânmărtean insistă că vrea să mai stea la Jeddah, fiindcă e apreciat acolo, în realitate, arabii abia aşteaptă să-i dea drumul în iarnă. De fapt, jucătorul a fost la un pas de a fi dat afară în vară, însă atunci a fost salvat de Boloni.

„Şansele ca eu să mă întorc la Steaua sunt destul de mici pentru că eu am contract cu Al-Ittihad şi vreau să-l duc până la capăt. Angajamentul expiră în vara viitoare. Cine ştie, orice se poate întâmpla. Eu vreau să-mi duc contractul până la capăt, pentru că stau pe un salariu foarte bun, pentru că sunt apreciat aici, pentru că m-am obişnuit şi pentru că-mi place această echipă“, a spus Sânmărtean la Digi Sport.

Internaţionalul român a adoptat acest discurs, întrucât vrea să-şi ia toţi banii de la arabi, în cazul în care cei de la Al-Ittihad vor încerca să-i rezilieze contractul. Chiar şi aşa, Sânmărtean a lăsat de înţeles că revenirea la Steaua e posibilă în această iarnă.

„Eu mă simt bine aici, sunt apreciat şi iubit, dar în ţările arabe orice se poate întâmpla, în orice moment. Deocamdată, n-am primit niciun semnal din partea conducerii cum că aş fi transferabil. Nici de la Steaua n-am primit niciun semn, n-am vorbit cu domnul Reghecampf. Soţia dânsului ştie cât de mult sunt apreciat aici şi de asta n-am avut nicio discuţie pe tema Steaua“, a adăugat jucătorul celor de la Al-Ittihad.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite