Săgeata, aproape de o revenire istorică. Era condusă cu 4-0 în minutul 27, a fost la un pas să egaleze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Budescu este golgheterul Astrei, cu 8 goluri, dar cu Săgeata n-a marcat. FOTO: Cosmin Iftode
Budescu este golgheterul Astrei, cu 8 goluri, dar cu Săgeata n-a marcat. FOTO: Cosmin Iftode

Săgeata şi Astra au deschis balul în etapa a 14-a din Liga I, cu un meci de zile mari. Elevii lui Tibor Selymeş au început partida dezastruos, dar pe final au fost aproape să obţină un punct. Asta s-a impus cu 4-3 şi a egalat-o pe Steaua în fruntea clasamentului.

„Dubla“ lui Yahaya (8,23), Junior Maranhao (17), şi Yazalde(27) au scris 4-0 pe tabelă, iar Astra părea că va bifa încă o victorie fără emoţii. 

Giurgiuvenii au reintrat însă în joc după reuşita lui Vezan (53) şi „dubla“ lui Sorin Chiţu (33,76). 

Finalul a fost încins, s-a jucat la ambele porţii, dar până la urmă Astra a câştigat la limită, 4-3. 

„Lung Jr. s-a plictisit, are nevoie de concurenţă”, a spus după meci patronul giurgiuvenilor, Ioan Niculae, care a acuzat uşurinţa cu care goalkeeper-ul Astrei a primit golurile.

Astra a egalat-o pe Steaua în fruntea clasamentului, cu 29 de puncte, dar roş-albaştrii au un golaveraj mai bun (+20 faţă de +19) şi două jocuri mai puţin disputate.

Săgeata Năvodari: Panagopoulos - Peteleu (Filip '46), Popa, Mera (Vieru '68), David Lopez - Muzac (N.Doye '26), Vezan - Achim (Tigoianu '64), V. Dinu, Al. Grigoraş - Chiţu. Antrenor: Tibor Selymes.

Astra Giurgiu: Lung Jr - Măţel, Găman, Ben Youssef, J. Morais - Enache, Laban, Yahaya (Cristescu '67), De Amorim - Yazalde (Ivanovski '71), Budescu (Takayuki '86). Antrenor: Daniel Isăilă.

Arbitri: Robert Dumitru (central) - Florin Păunescu, Marius Marchidanu (asistenţi)

Citeşte aici Comentariul Livetext al partidei

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite