Să râdem cu Piţi după 1-4 cu Polonia: "Nu pot să le reproşez băieţilor decât golurile"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Selecţionerul Victor Piţurcă a fost răvăşit total de înfrângerea ruşinoasă cu Polonia, 1-4 după ce "leşii" conduceau cu 4-0 în minutul 33. Încă debusolat de desfăşurarea partidei, Piţi a acordat la finalul meciului o serie de declaraţii halucinante.

Amicalul care trebuia să-i ofere lui Victor Piţurcă câteva soluţii din campionatul intern pentru echipa naţională s-a terminat dezastruos. Selecţionata divizionară a Poloniei a zdrobit reprezentativa Ligii I cu 4-1, după ce la capătul primei jumătăţi de oră scorul era deja 4-0, iar “leşii” păreau Messi şi Cristiano Ronaldo pe lângă fundaşii lui Piţi!

La final, Piţurcă, probabil încă ameţit de desfăşurarea meciului, a acordat o serie de declaraţii halucinante. “Nu pot să le reproşez băieţilor decât golurile. Am jucat cu o echipă nouă, în timp ce adversarii se cunoşteau între ei. Unii dintre jucători mi-au plăcut, dar nu vreau să dau nume. Pentru mine nu contează rezultatul, poate doar pentru jucători. Poate ei sunt dezamăgiţi acum. Am primit gol la fiecare ocazie a lor, iar în repriza a doua am ratat două ocazii mari. Dacă marcam, puteam să reducem diferenţa. Suporterii au fost dezamăgiţi. E o perioadă grea, am făcut trei antrenamente pe zi şi asta se va vedea în campionat”, a afirmat selecţionerul.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite