S-a rupt lanţul de iubire!? Reghecampf suspectează un complot împotriva sa pe filiera Andrei Vochin-Mihai Stoica

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reghecampf (dreapta) şi Mihai Stoica (centru) erau nedespărţiţi şi la petreceri FOTO FAcebook
Reghecampf (dreapta) şi Mihai Stoica (centru) erau nedespărţiţi şi la petreceri FOTO FAcebook

Jurnalistul Gazetei Sporturilor, Andrei Vochin, a oferit câteva declaraţii acide la Radio GSP împotriva antrenorului Stelei. Iar ziaristul amintit este bun prieten cu managerul Mihai Stoica.

Prietenia "indestructibilă" dintre Laurenţiu Reghecampf şi Mihai Stoica e pe cale de a-şi arăta adevărata faţă. Totul a pornit de la câteva remarci deloc măgulitoare pentru antrenorul Stelei pe care Andrei Vochin le-a făcut la Radio GSP: "Reghecampf ne arată tot mai mult că are doar un bun preparator fizic. Nu găseşte soluţiile tactice, are lacune mari. Nu mai are credibilitate în faţa grupului. Când cei reprezentaţi de soţia lui joacă, iar alţii nu, apar probleme. Când era perceput ca un om corect, avea rezultate. Că nu ai cumparat fundaş dreapta, că ai dat 1 milion pe Varela pentru că mai trebuia un comision de 100 000, astea sunt fapte reale şi se numesc critici".

Sunt câteva dintre afirmaţiile lui Andrei Vochin, care l-au deranjat pe Laurenţiu Reghecampf. "Andrei Vochin a stat la masă cu noi, pentru că este prieten cu Mihai Stoica, şi ştie ce fel de antrenor sunt. Până acum eram bun, acum nu mai sunt. Cred că a făcut aceste afirmaţii la comandă", a declarat Reghecampf la DigiSport, lăsând să se înţeleagă că Mihai Stoica nu este străin de atacul venit din partea jurnalistului Gazetei Sporturilor.  

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite