Ruxandra Dragomir a ajutat un sportiv care joacă tenis din scaunul cu rotile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ruxandra Dragomir şi Ciprian Anton, alături de Adrian Iancu
Ruxandra Dragomir şi Ciprian Anton, alături de Adrian Iancu

Campionul naţional la tenis în scaun cu rotile, Ciprian Anton (32 de ani), a fost sponsorizat cu un instrument medical în valoare de aproximativ 2000 de euro, prin sprijinul profesorului doctor Adrian Iancu, proprietar al unei clinici de ortopedie din Bucureşti.

Acest demers nobil, prin care un sportiv de valoare al României va intra în posesia unei pereche de orteze medicale, de care avea atâta nevoie, s-a realizat în urma implicării Ruxandrei Dragomir, fostă preşedinte al Federaţiei Române de Tenis între 2009 şi 2013 şi fondatoarea fundaţiei umanitare cu numele său.  "Acest instrument medical îl va ajuta pe Ciprian să se mişte mai bine atât pe teren cât şi în viaţa de zi cu zi. Visul meu este să îl văd pe Ciprian mergând din nou, însă până atunci vreau să îl ajut cum pot pentru a îi fi cât mai uşor să se deplaseze. Pentru ambiţia, dăruirea, puterea de a fi un mare sportiv şi de a reprezenta România la acest nivel sportiv, în ciuda necazului care s-a abătut asupra sa acum 10 ani şi care îl ţine de atunci în scaunul cu rotile, fundaţia pe care o conduc, i-a dăruit un trofeu special în semn de omagiu. De asemenea, un trofeu din partea Fundaţiei Inimi pentru Sport şi pentru profesorul doctor Adrian Iancu, cu ajutorul căruia Ciprian va putea avea de acum înainte o viaţă mai bună", a declarat Ruxandra Dragomir.
 

E campionul României

De 8 ani, Ciprian Anton joacă tenis in fotoliu rulant, în ultimii doi ani a participat la competiţii internaţionale iar prin clubul său, "Showtime", vrea să atragă cât mai mulţi tineri cu dizabilităţi spre sport.Drama pe care a traversat-o acum 10 ani, când a căzut pe spate de la o înălţime de 7 metri de pe acoperişul unei case nu l-a doborât pe Ciprian, ba dimpotrivă l-a făcut mai puternic. Forţa lui a fost remarcată şi de producătorii show-ului de televiziune "Dansez pentru tine", el participând la a patra ediţie alături de Laura Cosoi, cu care a câştigat suma de 7000 de euro pentru copiii cu diferite probleme. În prezent, el este campionul en titre al României la tenis în scaun cu rotile iar săptămâna trecută a jucat o semifinală la un campionat internaţional de tenis desfăşurat în Antalya, Turcia.

  

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite