România vrea un nou titlu european: naţionala feminină de gimnastică e în finala pe echipe. Ne batem iar cu Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Larisa Iordache
Larisa Iordache

Larisa Iordache şi colegele ei au de apărat, la Sofia, medalia de aur pe care au cucerit-o, în 2012. „Adevărul“ prezintă programul complet.

Campionatul European de gimnastică are loc, în aceste zile, la Sofia (Bulgaria). Calificările la concursul pe echipe s-au încheiat în această seară, iar România a ajuns în finală de pe locul 2, fiind depăşită de Marea Britanie. Totuşi, Iordache şi colegele ei au terminat înaintea Rusiei (locul 3), care reprezintă cea mai importantă contracandidată a tricolorelor la medalia de aur.

Când are loc finala pe echipe?

Sâmbătă, 17 mai, de la ora 15.00. Concursul va fi transmis, în direct, de TVR2. Echipa României la această ediţie a Campionatelor Europene e formată din:

*Diana Bulimar (18 ani)

*Larisa Iordache (17 ani)

*Ştefania Stănilă (16 ani)

*Andreea Munteanu (15 ani)

*Silvia Zarzu (16 ani)

Doar Bulimar şi Iordache au făcut parte din echipa care, în 2012, a cucerit medalia de aur la concursul pe echipe la Campionatele Europene de la Bruxelles (Belgia).

În ciuda faptului că avem un lot cu trei debutante, fetele se pot mândri cu faptul că România deţine cele mai multe titluri europene: 6. Tricolorele au câştigat concursul pe echipe în 1994, 1996, 1998, 2004, 2008 şi 2012. 

Rusia, cea mai mare rivală a României, are doar trei medalii de aur, obţinute la Campionatele Europene, la concursul pe echipe.

Două gimnaste în finalele pe aparate

Duminică, 18 mai, de la ora 14.00, TVR2 va transmite finalele pe aparate. Aici, Larisa Iordache are şanse la medalii la toate cele patru aparate (paralele, bârnă, sol şi sărituri). Diana Bulimar s-a calificat şi ea pentru finală, la sol.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite