România, văzută prin ochii unui fotbalist croat: „Aici e ceva special, dacă îţi încasezi salariul la timp”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Perioada petrecută la CFR Cluj de către Damjan Đoković este prilej de poveşti relatate olandezilor, ţara noastră remarcându-se prin neseriozitate cu privire la plata salariilor.

Mijlocaşul croat relatează pentru publicaţia batavă AD că, în ţara noastră, încasarea salariului este o chestiune opţională şi reprezintă o surpriză, atunci când se petrece. Mai mult, Damjan Đoković a punctat şi nereguli în ceea ce priveşte oficialii din club, povestind cum a fost demis Edi Iordănescu.

„În prima perioadă, patronul a scos banii din club şi a plecat în Dubai. În a doua jumătate a sezonului, nu s-au mai plătit salariile. Aici e ceva special, dacă îţi încasezi salariul la timp. 

(...) În prima repriză a meciului cu Malmö, am primit un gol, după o gafă a portarului. La pauză, patronul l-a sunat pe team manager şi i-a cerut să schimbe portarul, însă antrenorul s-a opus. Apoi, i-a transmis că va fi concediat, ceea ce s-a şi întâmplat. 

(...) Românii pot petrece, de parcă n-ar mai exista ziua de mâine. Când am devenit campioni, au fost trei zile de sărbătoare, iar banii n-au mai fost o problemă. Trebuie să aibă tot. Cele mai scumpe haine, cea mai bună masă din club, toată băutura... Datorii? Sunt griji pentru ziua de mâine”, a concluzionat fotbalistul în vârstă de 29 de ani. 

Damjan Đoković este legitimat la CFR Cluj, formaţie pentru care evoluează, încă din 2017. De-a lungul timpului, a mai îmbrăcat tricoul echipelor Sparta Rotterdam (Olanda), Bologna (Italia) sau Creuther Furth (Germania). În Gruia nu este la prima încercare, jucând şi în sezonul 2013/2014, pe atunci sub formă de împrumut de la Bologna.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite