România „tremură“ din cauza unor derbedei: Urmările scandărilor împotriva Ungariei pot afecta grav naţionala

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prostia naşte monştri, iar aceşti monştri provoacă, sistematic, haos pe arenele sportive. Bilanţul ultimelor luni vorbeşte de la sine.

În luna martie, meciul Steaua - Dinamo din cadrul Final Four-ului Cupei României la handbal masculin a fost precedat de o serie de incidente extrem de grave. 

Atunci, nişte derbedei deghizaţi în suporteri au bătut drumul de la Bucureşti până la Focşani şi au provocat un scandal atât de mare, încât jandarmii au folosit gaze lacrimogene în sală, iar startul partidei a fost amânat!

Apoi, nu mai departe de duminică, la barajul dintre Universitatea Cluj şi Hermannstadt, găzduit de „Cluj Arena“, un jandarm a fost lovit de un descreierat cu scaunul în cap şi a fost transportat în stare gravă la spital. Acolo, a fost internat la Secţia de Terapie Intensivă a Clinicii de Neurochirurgie din Cluj-Napoca, fiind diagnosticat cu fractură cu înfundare parietală stângă. Din fericire, ieri, a apărut informaţia potrivit căreia huliganul care a cauzat acest incident, un bărbat de 27 de ani, a fost identificat, iar acum e anchetat pentru acuzaţia de tentativă de omor.

Totuşi, manifestările acestor scursuri ale societăţii nu se rezumă la stadioanele din ţară. Iar acest lucru s-a văzut, luni, la meciul naţionalei cu Malta. Pe stadionul din Ta'Qali, tricolorii au fost susţinuţi de peste 1.000 de români. Printre ei s-au aflat şi nişte huligani, care din minutul 1 până la fluierul final al întâlnirii, au scandat, sistematic, împotriva Ungariei! În anumite momente, scandările au fost atât de puternice, încât comentatorii Pro TV, post care a transmis meciul, au fost nevoiţi să vorbească mai tare pentru a mai acoperi înjurăturile care s-au auzit destul de clar.

Problema cea mai mare constă în faptul că din cauza unui grup de descreieraţi poate suferi o echipă naţională! Concret, România a avut de două ori terenul suspendat în 2018, în partidele cu Muntenegru (0-0) şi cu Lituania (3-0) din Liga Naţiunilor. Ambele meciuri s-au jucat pe „Ilie Oană“ din Ploieşti, cu porţile închise. 

FRF mizează pe absenţa oficialilor FARE

Având în vedere că România e recidivistă, federaţia riscă sancţiuni dure din partea UEFA. Iar situaţia devine şi mai gravă, în condiţiile în care următorul meci de pe teren propriu din preliminariile Euro 2020 e cel cu Spania, de pe „Arena Naţională“, la 5 septembrie! Vorbim despre un meci crucial de calificare în care tricolorii au nevoie de sprijinul fanilor, iar o eventuală sancţiune dictată de forul european ar echivala cu o lovitură cruntă pentru Cosmin Contra şi elevii săi.

Oficialii FRF sunt conştienţi de pericolul unei suspendări, însă, deocamdată, mizează pe faptul că, luni, la meciul cu Malta, n-au fost prezenţi oficialii FARE (n.r. – Football Against Racism in Europe), organizaţie care combate manifestările rasiste şi cele xenofobe de pe stadioane. Când sunt prezenţi la meciuri, oficialii FARE cer ca scandările fanilor din tribune să le fie traduse. Dacă ele încalcă regulamentul, pe baza raportului întocmit de FARE, UEFA dictează diverse sancţiuni.

Riscăm enorm la meciul cu Spania

Şi dacă România nu va fi sancţionată acum de UEFA şi va juca partida cu Spania în faţa suporterilor, pericolul unei suspendări rămâne. Asta deoarece, manifestările grobiene ale huliganilor au devenit o „tradiţie“ la meciurile naţionalei. De aceea, tricolorii au şi avut cele două jocuri cu porţile închise în Liga Naţiunilor. 

În cazul în care incidentele din tribune şi scandările xenofobe se vor repeta contra Spaniei, iar ele vor fi trecute în raportul UEFA, naţionala va plăti scump! Aproape sigur, nu va fi vizat duelul cu Malta, la doar trei zile după cel cu Spania, timpul fiind prea scurt pentru ca UEFA să analizeze raportul observatorului şi să ia şi o decizie. În schimb, naţionala riscă să joace cu porţile închise într-unul dintre cele două meciuri de acasă care rămân până la finalul preliminariilor, fie cu Norvegia (15 octombrie), fie cu Suedia (15 noiembrie).

CITEŞTE ŞI:

EXCLUSIV Csaba Asztalos, reacţie fermă după incidentele din Malta: Ce a spus despre suspendarea terenului cu Spania

Grupa F

Luni

Spania – Suedia 3-0

Malta – România 0-4

Insulele Feroe – Norvegia 0-2

Clasament

1. Spania 4 4 0 0 11-2 12p

2. Suedia 4 2 1 1 8-7 7p

3. România 4 2 1 1 11-5 7p

4. Norvegia 4 1 2 1 8-7 5p

5. Malta 4 1 0 3 2-10 3p

6. Insulele Feroe 4 0 0 4 3-12 0p

Meciurile rămase:

5 septembrie: Feroe – Suedia, Norvegia – Malta, România – Spania (21.45)

8 septembrie: Spania – Feroe (16.00), România – Malta (19.00), Suedia – Norvegia (21.45)

12 octombrie: Feroe – România (19.00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (21.45)

15 octombrie: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (21.45)

15 noiembrie: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (21.45)

18 noiembrie: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (21.45)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite